ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Cronici Înapoi

În ajun de sărbători. De la Swing la Bossa Nova…

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 3 Decembrie 2010 , ora 10.09

…așa s-a intitulat întâlnirea cu muzica de jazz din seara zilei de 30 noiembrie 2010, de la Sala Mică a Ateneului Român. O atmosferă de sărbătoare, oferită, cu multă plăcere de Irina Sârbu - voce, Puiu Pascu - pian, Alin Constanțiu - clarinet, Ciprian Parghel - bass și Tudor Parghel - percuție. Invitat a fost trompetistul Laurențiu Moise, care a reușit o integrare perfectă în grupul celor cinci virtuozi.

Programul deosebit de incitant - jazz american, sud-american și european - a încântat publicul numeros, venit să asculte muzică bună. What a difference a day made, Lady is a tramp, A Felicidade, Sweet Georgia Brown, Que reste-t-il de nos amours, Tristeza sunt câteva dintre piesele care au îndemnat publicul să trăiască jazz-ul cu o imensă bucurie.

Irina Sârbu (foto), cu naturalețea-i încântătoare, a imprimat accente personale pieselor, ajutată fiind de magnificul Puiu Pascu, virtuozul de neegalat Alin Constanțiu și de inepuizabilii frați Parghel, dublați în câteva momente de Laurențiu Moise.

Spiritul sărbătorilor de iarnă a fost anticipat de alegerea câtorva bijuterii ale genului, cum ar fi Let it snow, Santa Claus is coming to town, White Christmas, Jingle Bells, Feliz Navidad, totul într-un crescendo care a avut drept urmare un moment surprinzător: Puiu Pascu a schimbat locul cu Tudor Parghel, amândoi demonstrând virtuozitate și inspirație debordante, spre deliciul publicului, care a cerut cu insistență "bis"!

Și cum surprizele păreau să se țină lanț, Irina Sârbu a oferit în încheiere un superb colind românesc, acompaniindu-se la pian, completând astfel, cu grație, atmosfera mirifică a serii…

O seară ce parcă ar fi trebuit să mai continue…


Adriana Nițu