Agenda de concert Înapoi

Gershwin și Orff pe scena Ateneului Român, la finalul unei fantastice stagiuni aniversare Filarmonica 'George Enescu' - 150

Publicat: marți, 25 Iunie 2019 , ora 8.54

Capodoperele "Rhapsody in Blue" pentru pian și orchestră, de George Gershwin, și "Carmina Burana", cantata scenică de Carl Orff, vor face parte joi, 27 iunie, și vineri, 28 iunie 2019, de la ora 19.00, din programul care va închide stagiunea simfonică aniversară 2018-2019 a Filarmonicii "George Enescu".

Orchestra simfonică a Filarmonicii va fi condusă de maestrul Ilarion Ionescu-Galați, Corul Filarmonicii - de dirijorul Iosif Ion Prunner, iar solist în lucrarea lui Gershwin va fi pianistul Daniel Goiți. Soliștii Veronica Anușca,Valentin Racoveanu și Valentin Vasiliu vor fi invitați să interpreteze "Carmina Burana", alături de Corul de Copii Radio, condus de Răzvan Rădos.

"Am cântat cu Filarmonica, prima dată, în 1953. Cea mai frumoasă întâlnire rămâne cea cu marele dirijor George Georgescu, care a fost maestrul meu și de la care am învățat că orchestra este singurul instrument cu suflet. E o bucurie să dirijez acum două lucrări excepționale, la închiderea stagiunii aniversare a Filarmonicii George Enescu 2018-2019", mărturisește dirijorul Ilarion Ionescu-Galați.

Închiderea Stagiunii Simfonice Aniversare 2018 - 2019
Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor Ilarion Ionescu-Galați

Ateneul Român
Joi, 27 iunie 2019, ora 19.00
Vineri, 28 iunie 2019, ora 19.00

Program

George Gershwin - Rhapsody in Blue pentru pian și orchestră
Solist Daniel Goiți

Carl Orff - Carmina Burana
Soliști Veronica Anușca
Valentin Racoveanu
Valentin Vasiliu

Dirijorul Corului
Iosif Ion Prunner

Cu participarea Corului de Copii Radio
Dirijor Răzvan Rădos