ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 22.30 Interpretul zilei (R) Marile nume din prezent și din trecut.
Apoi: 23.30 De 10 ori despre...clasicismul vienez ® Un serial de inițiere, mai ales, pentru tinerii ascultători.

Cronici Înapoi

Finala concursului Ogis Talent Show

Bookmark and Share
Publicat: luni, 3 Iunie 2013 , ora 13.50

 

Vineri, 31 mai 2013, la World Trade Center, a avut loc finala concursului Ogis Talent Show, un concurs organizat de Fundația Olga Gudyn și Olga Gudyn International School. 32 de momente înscrise, grupate pe trei categorii de vârstă: 5-7 ani, 8-10 și 11-13 ani, premii pentru fiecare secțiune și premiul cel mare de 1.000 de euro, dar și o bursă de studii, în valoare de 28.000 de euro, oferite de Olga Gudyn International School.

Iată coordonatele acestui concurs. Dacă ar fi să concentrez în câteva cuvinte această finală, ele ar fi seriozitate și fairplay.


Emoții?

- N-am avut emoții.

- Am avut un pic de emoții la început, dar m-am simțit foarte bine.


Asemeni lui Pinochio despre care a povestit, Sara își dorește:

- Să fiu o vedetă adevărată.


Care sunt dorințele celorlalți concurenți?

- Aplauzele oamenilor.

- Cel mai mult mi-aș dori să vadă toți talentele mele, pentru că am mai multe talente.


Ce părere au avut părinții micilor artiști despre concurs:

- Mi se pare ceva extraordinar că de mici copilașii sunt încurajați să participe la concursuri, la spectacole, să fie deschiși.


Interpretarea, aptitudinile, originalitatea sau prezența scenică, costumul și nu în ultimul rând, reacția publicului au contat în punctarea concurenților.

Iată ce ne-a declarat la finalul concursului doamna Daniela Barbu, inspector ISJ Ilfov:

"A fost o misiune foarte dificilă, cu atât mai mult, cu cât cei mici s-au manifestat în domenii artistice diferite. Momente foarte frumoase, deosebite, toți copiii au încercat să-și arate cât mai bine talentul într-un anumit domeniu, dar unii chiar au avut mai multe, motiv pentru care am avut o misiune dificilă."

La final, am solicitat un gând doamnei Olga Gudyn:

"Un eveniment efervescent. Pot să spun că plec încărcată de energie. Multe talente, mulți copii deosebiți și mă bucur că evenimentul nostru crește de la an la an."


Cât despre micii artiști, ei știu deja cum anume trebuie să mulțumească în finalul unui concurs:

- Vreau și eu să mulțumesc mămicii mele, pentru că m-a ajutat să merg în finală - și, ne vedem!

 

Reportaj realizat de Simona Dumitriu