ACUM:
19.00
Stagiunea muzicală Radio
În direct, Orchestra Națională Radio.
Urmează: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.

Agenda de concert Înapoi

Filarmonica ‘Banatul’ - Avancronica de concert

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 14 Februarie 2020 , ora 13.54

Concertul simfonic din 21 februarie cuprinde în program Preludiul și Moartea Isoldei din opera "Tristan și Isolda", de Richard Wagner, Wesendonck Lieder, tot de Wagner și Simfonia nr. 2 în re major, op.73 de Johannes Brahms.

Interesantă ideea maestrului Gheorghe Costin, dirijorul concertului, de a pune față în față, într-o seară muzicală, doi compozitori care au trăit în aceeași perioadă și care s-au situat pe poziții diametral opuse: Wagner - un revoluționar care vedea în viitor și Brahms - care era adeptul spiritului clasic și care nu a scris nicio lucrare programatică, nicio operă. Dovadă că au rămas pe picior de egalitate este frecvența și interesul cu care creațiile lor sunt urmărite până azi. Cele două lucrări ale lui Wagner sunt legate între ele de o poveste de dragoste. Otto Wesendonck era un negustor de mătase, dar și un susținător al artelor. El era un fel de bancher al lui Wagner, căci îl ajuta cu bani pentru proiectele sale artistice, fără să-i ceară înapoi. În casa lui Otto a cunoscut-o pe soția acestuia, Mathilde, între ei născându-se o dragoste intensă. Dacă privim un tablou al vremii se vede că era o femeie deosebit de frumoasă, iar dacă spunem că scria poezii cu mult talent, se poate înțelege ce l-a subjugat pe Wagner. Posibil ca dragostea lor să fi fost platonică, pentru că descoperirea iubirii lor nu a declanșat un scandal. Minna Wagner i-a trimis Mathildei o scrisoare plină de reproș, dar pe un ton moderat. Cele două familii au rămas vecini, dar relațiile s-au răcit. Wagner a plecat la Venezia unde a compus opera "Tristan și Isolda", una dintre cele mai răscolitoare experiențe sentimentale cunoscute. Multe din operele wagneriene includ zone de proveniență autobiografică. În Tristan și Isolda, raportul Tristan-Regele Marke este același cu Richard-Otto. Isolda este la fel de tulburătoare și fascinantă precum Mathilde din inima lui Wagner.

Preludiul și Moartea Isoldei întruchipează perfect cele spuse mai sus, deoarece sunt începutul și sfârșitul operei. Finalul vorbește despre obstacolele vieții îndrăgostiților, despre faptul că doar în moarte se consumă finalul posibil al iubirii. Recunoaștem aici influența pe care au avut-o ideile lui Schopenhauer.

Foarte rare sunt cazurile în care Wagner a folosit textele altora pentru muzica sa. Una dintre excepții sunt Liedurile Wesendonck, compuse pe versurile iubitei sale, de o remarcabilă frumusețe, care vor fi interpretate de mezzosoprana Aura Twarowska în acompaniamentul orchestrei simfonice.

Pastorala lui Johannes Brahms, cum mai este denumită Simfonia a II -a, este o simfonie plină de iubire pentru frumos, natură și om. Este o creație fără stridențe, are tonuri catifelate, are lumină și multă armonie interioară. Poate fi considerată o replică echilibrată și lucidă la procedeele cromatice și la impulsivitatea ce caracterizează unele lucrări ale lui Wagner și Liszt. Doar în subsidiar întâlnim accente eroice sau anumite impulsuri explozive, doar atât cât să ne amintească că suntem într-o perioadă romantică.

Prin prisma sistemului simfonic brahmsian, ca unitate, stil, echilibru și proiecția spre exterior a afectivității, simfonia este o paradigmă a universului lui Brahms. Ea a avut la premieră - la Viena, în decembrie 1877 - un succes răsunător. Nu același efect l-a avut la Leipzig, două săptămâni mai târziu, la 10 ianuarie 1878, când unii critici scriau că aveau mai multe pretenții de la această a doua simfonie a lui Brahms. Ei nu vedeau nimic genial în această lucrare, lucru infirmat de compozitorul Paul Dukas, la prima ei audiție în Franța, când acesta vorbea despre impresionanta măsură a originalității lui Brahms. Timpul este cel care judecă corect, și el a dat dreptate lui Dukas. De fapt, la Leipzig, a fost singura dată când simfonia a înregistrat critici, pentru că din februarie 1878, la Amsterdam, Düsseldorf și apoi în marile orașe europene, până la cariera ei mondială, execuția ei pe scenele de concert a fost apreciată ca eveniment muzical de frunte.