ACUM:
17.00
Concertele Radio România Muzical
Urmează: 18.30 Jazzy hour cu Berti Barbera
Apoi: 19.30 Festivalul Internațional “George Enescu” – ediția 2019

Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2019. Interviu cu Fabio Biondi

Bookmark and Share
Publicat: joi, 5 Septembrie 2019 , ora 20.20

Violonistul și dirijorul Fabio Biondi - fondatorul și conducătorul ansamblului Europa Galante - revine la Bucuresti, la Ateneul Român

Ce semnificație are opera pentru muzicianul Fabio Biondi?

Este un aspect foarte important, poate unul dintre cele mai importante în viața mea. Am fost mereu pasionat de operă, m-a încântat de mereu relaționarea cu vocile cântăreților - ceea ce ne ajută foarte mult pe noi, instrumentiștii să învățăm să transmitem la rândul nostru informațiile în plan expresiv. Aș spune că opera reprezintă o coordonată fundamentală a vieții mele.

Pentru un violonist virtuoz ca dumneavoastră, a dirija, a conduce cu vioara și arcușul un spectacol de operă nu poate aduce un anume sentiment de frustrare - cel al senzației de ..."retragere" din prim planul podiumului lăsând cântăreților întreaga lumină a scenei, a atenției?

Nu, eu cred că în MUZICĂ în general nu trebuie nici un moment să se pună problema de priorități, de poziția unora în fața altora; eu consider că muzica este ceva ce trebuie întotdeauna împărtășit de la nivel de egalitate cu ceilalți și mi se pare ceva foarte trist gândul că, din păcate, există muzicieni frustrați de poziționarea lor în colectivul respectiv. In plus, cred că de-a lungul timpului a dirija a fost mereu ceva foarte entuziasmant: mă refer aici la maniera întâlnită în secolul XVIII, când muzicianul conducea ansamblul care interpreta operă cu vioara și arcușul în mână - este o manieră foarte interesantă de a participa - la modul fizic chiar - la discursul muzical alături de cântăreți, o manieră de a se implica în același gest...In orice caz, chiar și atunci când dirijez doar cu bagheta, nu am simțit niciodată vreo frustrare de acest gen, din contra!

Contează, poate, și sentimentul că violina este până la urmă vocea de sopran a compartimentului "corzilor", având și ea, cumva, un rol de "prima - donna"?

Desigur, așa cum ați spus vioara este soprana în orchestră iar din punctul meu de vedere, în general instrumentele cu coarde sunt într-o relație apropiată cu vocile cântăreților: se spune mereu că violoncelul are rolul unui tenor, că viola este o contralto dar - dincolo de asemenea exprimare uneori prea des utilizată - în emoția sunetului rostit se simte mult o asemenea corespondență cu vocea, fiecare în "gama", în registrul lui. Așadar vioara va avea mereu partitura cea mai înaltă, linia despre care putem spune într-un anume fel că este cea mai expusă! Eu simt în mod evident această corespondență între corzi și voci...

Sunteți cunoscut ca un avocat al muzicii italiene, a lui Vivaldi în mod deosebit (i-ați dedicat și un volum, de altfel) dar nu numai al acestor creații; ce loc ocupă Handel în acest context al repertoriului dumneavoastră?

Este cert că Handel este un compozitor profund italian; nu este o opinie a mea, este o afirmație care a traversat secolele și este valabilă mai ales în domeniul operei. Și explicația este firească deoarece în secolul XVIII Italia era patria operei. Cu excepția Franței - unde exista o altă concepție asupra teatrului - în general opera așa-zis seria era italiană; este adevărat că Handel și-a petrecut o parte importantă a tinereții sale în Italia, în preajma unora dintre cei mai reprezentativi artiști italieni ai vremii (cu unii aflându-se chiar într-o relație strânsă): Alessandro Scarlatti, Bononcini - toată marea școală a creatorilor de operă. Handel s-a format în Italia și nu numai atât: cred că experiențele sale la Veneția (și mă gândesc mai ales la cele cu opera Agrippina) i-au marcat viața ca autor de operă. Regăsim acest spirit italian chiar și în ultimele sale opere, cele din anii 1740; de altfel se pare că Handel a trăit întreaga sa viață cu amintirea incredibilului său succes la Veneția cu acest titlu; pe de altă parte, nu trebuie uitat că orchestra de care a beneficiat la Londra era formată în cea mai mare parte din muzicieni italieni, că soliștii cîntăreți angajați pentru operele sale erau cântăreți italieni. In muzica lui Handel se simte în mod profund Italia, chiar dacă el era și un bun cunoscător al stilului francez și avea - oricum - o pregnantă amprentă saxonă, germană... Chiar dacă Handel a fost un muzician al mai multor medii europene, multi-medial aș spune, rămâne evidentă influeța exercitată de opera italiană asupra sa.

Prin ce se identifică în creația de operă a lui Handel aceast titlu: "Lucio Cornelio Silla"?

In privința operei Silla, trebuie luate în considerare două aspecte: libretul este unul cu elemente destul de... absurde: cred că acesta a fost motivul pentru care această operă nu a fost pusă în scenă în epoca respectivă. Cui ii puteai dedica un libret ca acesta , în care protagonistul este un fel de ...brută teribilă, lipsită de bun simț, de minte, împotriva democrației...? Pe de altă parte, trebuie să ne gândim și că misterul operei Silla ni se adresează nouă - celor de astăzi - din două puncte de vedere: toată muzica scrisă pentru Silla, compusă special pentru această operă a fost re-utilizată în Amadigi, așadar se poate spune că este vorba despre apogeul muzical al primei perioade londoneze a lui Handel! Este într-adevăr o muzică de un nivel foarte, foarte înalt, de o mare frumusețe...(Frumusețea se păstrează constant în această partitură.) In plus, ceea ce este un mare atuu pentru acest titlu - și ceea ce mă face să îl abordez fără vreo grijă în concert - este faptul că durează doar 2 ore! Este extraordinar, căci nu știu să existe vreo altă operă seria din acea perioadă care să dureze doar două ore... Două ore în care găsiți concentrația maximă de muzică frumoasă mi se pare cel mai bun mijloc de a prezenta publicului splendoarea sonorităților muzicale ale acelui timp. Vedeți, în varianta de concert este foarte dificil de suportat patru ore de operă Barocă. Silla ne permite să oferim o muzică foarte frumoasă scrisă de Handel , a cărei durată să păstreze de fiecare dată entuziasmul publicului, fără să îl obosească.

Este o lucrare care slujește pormovării muzicii de operă a Barocului. Este un cadou rar, pentru că Opera Barocă avea ca scop în general ideea de serbare, un sentiment de întrunire socială destul de lungă - de aici și dificultatea celor de astăzi de a monta, de a reprezenta acest tip de repertoriu Baroc, într-un context social total diferit. A intra în liniște într-un teatru, în întuneric, pentru a fi concentrat și a urmări o operă barocă de 4 ore si jumătate, într-o succesiune continuă de recitative și arii poate părea o experiență destul de dură pentru cei de astăzi!

Să spunem așadar că Silla, cu al său format total neașteptat pentru epoca aceea este un cadou făcut generațiilor moderne

Anca Ioana Andriescu