ACUM:
15.00
Festivalul Internațional “George Enescu” – ediția 2019
Urmează: 17.00 Concertele Radio România Muzical
Apoi: 18.30 Jazzy hour cu Berti Barbera

Interviuri Înapoi

Festivalul 'George Enescu' 2019 - Interviu cu dirijorul Emmanuel Krivine

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 6 Septembrie 2019 , ora 12.07

Emmanuel Krivine în fruntea Orchestrei Naționale a Franței, una dintre cele mai mari orchestre europene, o orchestră care ne-a oferit momente memorabile în Festivalul Enescu, ne amintim chiar în ediția trecută Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de George Enescu cu Truls Mork solist, sub bagheta lui Christoph Eschenbach. Aceeași partitură inclusă atunci, în 2017, și în concertul de deschidere a stagiunii la Casa Radio din Paris. Anul acesta avem din nou șansa să aplaudăm, la București, Orchestra Națională a Franței, de această dată, dirijată chiar de directorul muzical al acesteia într-un program romantic cu două lucrări de Liszt și celebrele Tablouri dintr-o expoziție de Mussorgski în orchestrația lui Maurice Ravel.


Domnule Emmanuel Krivine, suntem deosebit de onorați să vă avem oaspete în Festival.

În primul rând sunt foarte încântat să revin la București unde am fost în urmă cu mulți ani. Îmi amintesc o dată care m-a marcat când eram foarte tânăr, un concert magnific cu violonistul Ștefan Ruha în Simfonia spaniolă de Lalo. Am mulți prieteni români: pe Radu Lupu, Silvia Marcovici. Am cântat eu însumi multă muzică românească, la vioară. Avem și atâția interpreți români în orchestră, vioara solistă a Orchestrei noastre este Sarah Nemtanu, nu este aici de această dată, dar a fost în ediția trecută, avem și violonceliști, și violiști români. Deci sunt foarte încântat să fiu cu voi. E o plăcere să cântăm aici, programul este un deliciu, cu Evgeny Kissin am cântat deja împreună celălalt concert de Liszt, numărul 1, la Geneva și la Paris. Îl reîntâlnesc cu mare bucurie pentru că este un geniu absolut și este foarte interesant modul în care îl abordează pe Liszt. Apoi, Mazeppa, este o capodoperă care nu se mai ascultă ca altă dată. Acum 40, 50 de ani, era mult mai cântată! Este o poveste extraordinară, o cunoașteți, cu acel cal, este un poem simfonic cu multe influențe ca întotdeauna la Liszt, cu folclorul ungar, cu tema lui Tristan de Wagner pe care le găsim aici cu mult înainte ca Wagner însuși să le fi inventat. Și sigur, Tablourile, o capodoperă foarte interensantă pentru că versiunea Ravel este despre cum a văzut Ravel această muzică. Și în același timp ce a schimbat comparativ cu partitura pianistică. Aș recomanda tuturor să îl asculte pe Kissin cântând Tablourile lui Mussorgski. Este o minune, găsiți și pe youtube! Cât despre Orchestra Națională a Franței, această lucrare este una de repertoriu. Este o orchestră care a fost fondată în 1934, s-au succedat atâția dirijori foarte interesanți, așa încât orchestra a reluat Tablourile în tot atâtea versiuni.


Ravel a fost contemporan și prieten cu Enescu.

Da, sigur. Avem și Enescu în repertoriu, chiar anul trecut a fost un concert integral George Enescu la Maison de la Radio, în Paris, dirijat de Lawrence Foster. Eu nu am dirijat dar am cântat mult Enescu, acum mulți ani, atunci când eram tânăr violonist.


Are o legătură cu faptul că ați studiat și cu Yehudi Menuhin, care i-a fost elev lui George Enescu?

Da, am studiat cu Menuhin, sunt mulți ani de atunci, era în 1970, '71. Dar ceea ce este interesant, în aceste țări ca România, Ungaria, este că au reușit să păstreze, și le-o doresc mult timp de acum înainte, să își păstreze identitatea, caracterul, idiosincraziile. Într-o lume a uniformizării generalizate, e interesant că România este o țară care are personalitatea ei, muzica ei.


Dacă vorbim despre identitatea unei țări, a unei muzici, a unui compozitor, ce ne puteți spune despre Orchestra Națională a Franței, are aceasta un repertoriu identitar
?

În istoria ei, da, a creat atâtea lucruri, a fost orchestra lui Inghelbrecht, cu realizări Debussy despre care există cărți scrise. Muzica franceză e limba ei maternă, dar a avut și dirijori atât de diferiți, a fost Masur, Bernstein, Mazel, Charles Dutoit, mai recent, Gatti. Au făcut atâtea împreună încât în mod evident, acum, este o orchestră a zilelor noastre căreia totul îi vine bine. Nu vreau să-i flatez, dar acesta este adevărul. O orchestră, de la un anumit nivel în sus, poate cânta orice compozitor, orice limbaj. Deasemenea, au pe cineva român pe care îl plac foarte mult: Cristian Măcelaru. Instrumentiștii îl iubesc foarte mult, eu nu îl știam, mi-au vorbit despre el, a revenit și recent, la începutul lui iulie.


Da, mă bucur să aud. Este unul dintre marii noștri tineri dirijori, chiar în 6 septembrie deschide stagiunea Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln cu primul său concert aici în calitate de dirijor principal. Pentru dirijorul Emmanuel Krivine, există un spațiu de intimitate, de întâlnire repertorială cu Orchestra Națională Radio?

Eu nu funcționez așa, nu merg pe afinități. Iar afinități nu înseamnă doar să îți placă sau nu. Înseamnă să fii sau nu competent. Eu nu mă simt întotdeauna confortabil de pildă, chiar și în lucrările care îmi plac. Și invers, pot interpreta foarte bine, sper, lucrări în care mă regăsesc mai puțin. Dar nu trebuie să te oprești aici, nu trebuie să te oprești doar la operele pe care le îndrăgești pentru că ajungi să te identifici cu ele și e periculos pentru că în fond noi nu suntem decât transmițători. Eu mă simt personal în largul meu și cu Un American la Paris, dar și în Jupiter de Mozart, și în O viață de erou de Strauss, dar și în Imagini de Debussy. Și într-o doină. Trebuie să diversifici dar nu prin repertoiu, ci mai degrabă prin întâlnirea cu o operă. De exemplu Sacre du Printemps, îmi place foarte mult, Sacre, pe care Cristian Măcelaru o va face cu orchestra noastră, cred, stagiunea viitoare, îmi place foarte mult, dar găsesc că nu îmi iese foarte bine. Pe când Petrușca, da!


Dar Ravel? Un compozitor recunoscut ca un maestru absolut al orchestrației. Ce provocări îi aduce partitura Tablourilor dintr-o expoziție în orchestrația lui Ravel dirijorului Emmanuel Krivine, ce calități trebuie să aibă o orchestră pentru a interpreta muzica lui Ravel?

Ceea ce e complicat la Mussorgski - Ravel este că trebuie să alegem, spus în termeni un pic vulgari, să alegem între ceea ce a vrut Mussorgski să spună, sau dacă vrei să îl asculți pe Mussorgski prin Ravel, sau, pe Ravel! Pentru mine rămâne o orchestrație a lui Mussorgski. Și atunci caut, înainte de toate, să păstrez sufletul lui Mussorgski înăuntru. Dar sunt particularități, de exemplu, există un loc în care a amestecat legato-urile suflătorilor cu staccato în același timp. Ceea ce nu se face niciodată. Îți poate da impresia că e murdar, dar e un amestec foarte interesant, e tipic lui Ravel! Sau este un alt pasaj, faimos, în care Mussorgski în partitura de pian a pus diminuendo urmat de piano, iar Ravel a înlocuit cu crescendo. Pentru cine optezi, pentru Mussorgski sau pentru Ravel? Toate aceste alegeri sunt interesante.

Interviu realizat de Ana Voinescu