ACUM:
20.30
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Evenimentele săptămânii Înapoi

Ediție specială Opera în interpretări de referință dedicată sopranei Eugenia Moldoveanu

Bookmark and Share
Publicat: joi, 21 Martie 2019 , ora 13.30

"Cred foarte mult în destin. Destinul m-a ajutat. Am muncit, am fost puternică, în ciuda faptului că am fost sensibilă și foarte emotivă și am avut de trudit cu propriul meu suflet, dar am răzbit. Cred că am răzbit datorită unei pasiuni mistuitoare pentru artă, pentru muzică și apoi a sentimentului că în tot ce fac și atât cât pot să fac eu mi-am știut întotdeauna locul și mi-am măsurat foarte bine puterile." - sunt cuvintele Eugeniei Moldoveanu, preluate dintr-un interviu publicat de jurnalul.ro în 19 martie 2014, cu ocazia aniversării a 70 de ani de viață ai remarcabilei soprane. Ediția de duminică, 24 martie 2019, a emisiunii Opera în interpretări de referință îi este dedicată celei care, în 1973, primea din mâinile Mariei Callas Marele premiu al Concursului Madama Butterfly de la Tokyo.

Eugenia Moldoveanu a copilărit la Azuga și a studiat mai întâi pian, cu Aurel Bobescu, intrând apoi prima la Conservatorul bucureștean, unde a lucrat, între 1963 și 1968, cu Arta Florescu și Hero Lupescu, între alții. În anul încheierii studiilor câștigă premiul I la concursul de la Sofia cu Traviata de Giuseppe Verdi, fiind apoi angajată de Opera Națională din București; debutul are loc în rolul Donna Anna din Don Giovanni de Mozart. Urmează alte distincții - în 1970 premii I la Concursurile Internaționale George Enescu de la București și la cel derulat la Toulouse, în Franța. Începe să prindă contur o mare carieră, ce o poartă în întreaga lumea, numele sopranei apărând pe afișele Teatrului Metropolitan din New York, Teatrului La Scala din Milano, al Operei din Hamburg, Covent Garden din Londra, al Arenelor din Verona, Teatrului Colon din Buenos Aires și al Operei de Stat din Viena. Deși se bucură de mare succes, are parteneri de scenă extraordinari, ca Placido Domingo, Jose Carreras, Carlo Bergonzi, Alfredo Kraus, Renato Bruson, Giuseppe Taddei, Ruggiero Raimondi, Katia Ricciarelli, Nicolai Ghiaurov și cântă sub baghetele unor dirijori ca Riccardo Muti, Claudio Abbado, Giuseppe Patane, George Pretre sau Wolfgang Sawallish, Eugenia Moldoveanu este nefericită. Dincolo n-am fost niciodată fericită, liniștită, niciodată n-am dormit bine, n-am mâncat bine. - declara artista în 2014, continuând - Am fost o străină, am fost o floare ruptă cu rădăcini cu tot. Zilele pe care le-am dus afară au fost zile foarte grele, chiar dacă am avut succes, chiar dacă am fost răsplătită cu onorarii mari, chiar dacă am fost foarte frumoasă, chiar dacă am fost foarte celebră. Zilele acelea au fost zile amare pentru mine. N-aș fi putut să trăiesc în altă țară decât România. Nu judec, nu spun absolut nimic de cei care au putut să plece de aici, dar eu simțeam în avion când intram în țara mea. Era lucrul cel mai important. Aici îmi găseam liniștea, îmi găseam calmul, echilibrul, tot ce era mai bun și mai frumos, mă încărcam și puteam să plec din nou acolo. Îmi notam câte zile mai am de stat, apoi calculam câte ore și câte minute mai am până când aveam să mă întorc.

Din repertoriul renumitei soprane au făcut parte multe partituri, atât de opera: Don Giovanni, Idomeneo, Flautul fermecat, Nunta lui Figaro, Traviata, Luisa Miller, Simon Boccanegra, Ernani, Otello, Boema, Turandot, Gianni Schicchi, Manon Lescaut, Manon, Carmen, Năpasta, Oedip, cât și vocal-simfonice: Simfonia a IXa de Beethoven, Recviemul de Verdi, cele de Brahms și Mozart, Stabat Mater de Dvorak, Missa Solemnis de Beethoven.

Eugenia Moldoveanu, venită pe lume în 19 martie 1944, și-a legat, deci, numele de multe personaje de operă, însă probabil conexiunea cea mai strânsă a avut-o cu eroina lui Puccini, Madama Butterfly, un rol extrem de dramatic pe care artista română l-a interpretat exemplar. Aceasta este și propunerea mea pentru ediția specială a emisiunii Opera în interpretări de referință. Înregistrarea este datată 1979, Eugenia Moldoveanu cântând rolul titular al creației pucciniene împreună cu tenorul Emil Gherman, mezzo-soprana Mihaela Agachi și baritonul Eduard Tumagian, acompaniați de Orchestra filarmonicii din Satu Mare și de Corul Filarmonicii clujene. Dirijează Paul Popescu.

Eugenia Moldoveanu s-a retras de pe scenă la vârsta de 49 de ani, predând o perioadă canto la Universitatea națională de muzică din București, continuând, apoi, să îi sfătuiască pe "mai tinerii ei colegi" - așa cum cu modestie spune - în particular.

Irina Cristina Vasilescu