ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Evenimente Înapoi

Duelul Viorilor și Vioara lui Enescu în 3 orașe din Spania cu prilejul Zilei Naționale a României

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 25 Noiembrie 2015 , ora 15.50

"Duelul Viorilor" și "Vioara lui Enescu", proiectele Radio România care au umplut până la refuz sălile din țară în această toamnă, vor încânta, cu prilejul Zilei Naționale a României, spectatorii trei orașe importante ale Spaniei: Madrid, Barcelona și Zaragoza. Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Ambasada României în Spania, Consulatul General al României la Barcelona, Consulatul României la Zaragoza și în parteneriat cu Radio România, organizează în perioada 25-30 noiembrie trei concerte de vioară și pian.

Duelul viorilor: Stradivarius vs. Guarneri la Zaragoza și Madrid

Concertele din Zaragoza, din data de 25 noiembrie, și Madrid, din data de 28 noiembrie, reiau turneul de succes Duelul viorilor: Stradivarius vs. Guarneri pe care violoniștii Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, l-au susținut în 11 orașe din România și Republica Moldova. Duelul este doar un pretext pentru a antrena într-un concert spectaculos performanțele a două instrumente legendare și măiestria unor nume consacrate ale concertisticii, iar competiția nu poate avea decât un singur câștigătător - publicul.

Gabriel Croitoru va concerta pe vioara "Catedrala", ce datează din 1731 și poartă semnătura lutierului Giuseppe Antonio Guarnieri și care i-a aparținut compozitorului George Enescu, în vreme ce Liviu Prunaru va interpreta pe vioara Stradivarius "Pachoud" din 1694. Programul concertelor de la Auditoriul din Zaragoza, respectiv CaixaForum din Madrid, include lucrări ale compozitorilor Niccolò Paganini, Joachim Raff, Antonio Bazzini, Henryk Wieniawski, P. I. Ceaikovski, F. Kreisler - Chopin, A. Haciaturian, Isaac Albéniz, Pablo de Sarasate - Chopin, Igor Alexandrovici Frolov, Carlos Gardel, Ángel Villoldo, Augusto Berto și Gerardo Matos Rodríguez.

Vioara lui Enescu în concert la Barcelona

După Madrid și Zaragoza, Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail vor însoți publicul într-o călătorie muzicală inedită la Barcelona, în auditoriul CaixaForum, în data de 30 noiembrie, interpretând compoziții de Edvard Grieg, George Enescu, Edward Elgar, Heinz Provost, Fritz Kreisler și Pablo de Sarasate.

Liviu Prunaru, concert-maestru al ansamblului Royal Concertgebouw Amsterdam, concertează în calitate de solist alături de orchestre celebre precum Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National de Belgique, Orchestra Mayo din Buenos Aires ori Orchestra de cameră din Indianapolis. Fie ca solist-concertist, fie în recitaluri, violonistul cântă frecvent în toate marile orașe ale lumii și este invitat în cadrul unor festivaluri prestigioase precum cele de la Bruxelles, Buenos Aires, Evian, Atena, Salzburg și București. Violonistul a înregistrat numeroase CD-uri cu ansamblul Camerata Lysy.

Gabriel Croitoru este o prezență binecunoscută în viața muzicală românească a ultimilor ani în tripla postură de solist-concertist al Filarmonicii din Ploiești, membru al Cvartetului Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca și profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. A apărut ca solist în compania unor orchestre importante precum London Royal Philharmonic, "Gewandhaus Orcheter" Leipzig, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ori Filarmonica din Cannes. Virtuozitatea sa a fost recompensată cu numeroase premii la competiții internaționale, dintre care amintim concursul "Tibor Varga" de la Sion, concursul "N. Paganini" de la Genova și concursul "Fritz Kreisler" de la Viena.

Pianistul Horia Mihail a susținut concerte, recitaluri solo și de muzică de cameră în 18 țări, colaborând cu artiști cunoscuți precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz și Nathaniel Rosen. Din 2002, Horia Mihail este solist al Filarmonicii din Brașov și membru al cunoscutei formații "Romanian Piano Trio", alături de violonistul Alexandru Tomescu și celistul Răzvan Suma, cu care a susținut o serie de concerte de mare succes în țară și în străinătate. În aprilie 2011, Horia Mihail a realizat un turneu național de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat "Pianul călător. Pe urmele lui Franz Liszt", urmat de turnee similare în următorii trei ani și acompaniate de editarea unor CD-uri cu muzică de Liszt și Beethoven.