ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimente Înapoi

Două concerte de nai pe scena Sălii Radio!

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 18 Martie 2015 , ora 11.36

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitație la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparțin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - și cel de-al doilea aparținând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

Miercuri, 25 martie (19.00), la Sala Radio, îl veți aplauda pe naistul Cornel Pană, alături de Orchestra de Cameră Radio și veți asculta Concertul în fa major pentru flaut/nai și orchestră - Händel și Concertul în sol major pentru flaut/nai și orchestră - Vivaldi. Cel de-al doilea a fost supranumit de compozitor "La tempesta di mare" ("Furtună pe mare") pentru că surprinde muzical agitația valurilor și a vântului și lupta naufragiaților cu furtuna.

Solist-concertist și profesor, naistul Cornel Pană revine pe scena Sălii Radio după o destul de lungă absență, determinată de stabilirea sa în Elveția (2011). Foarte apreciat în țara de adopție, el este prezent pe scenele de concert din întreaga Europă, fie în ansambluri de muzică de cameră, fie ca solist-concertist invitat al orchestrelor simfonice. A evoluat alături de orchestre din țară și din străinătate: Orchestra de Cameră Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio, Filarmonica "George Enescu", filarmonicile din Brașov, Sibiu, Târgu Mureș etc., dar și alături de Ensemble Instrumental de Paris sau Symphony Orchestra - Southern University, Tennessee (S.U.A). A fost aplaudat în concerte susținute în numeroase țări, pe mai multe continente: Italia, Austria, Franța, Elveția, Germania, S.U.A., Maroc, Irlanda, Marea Britanie, Belgia, Canada, Japonia etc. Între 1991 și 2005 a înregistrat 19 albume, în România, Franța, Irlanda, Germania și S.U.A.

Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Brâncuși, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio și dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creație contemporană.

În programul serii veți asculta de asemenea și Simfonia nr.1 a lui Haydn și Misa Sancti Amandi, o liturghie festivă, creație a fratelui său, Johann Michael Haydn, interpretată în prima audiție în România, cu participarea Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia. Deși Johann Michael Haydn a fost considerat de contemporanii săi drept egalul lui Joseph Haydn, celebritatea fratelui său mai mare a umbrit propria sa reputație, redescoperirea muzicii sale determinând în prezent aprecierea sa, dincolo de creațiile fratelui său.


Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com