ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Cronici Înapoi

Deschiderea festivalului Europalia România

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 2 Octombrie 2019 , ora 11.11

Festivalul Europalia este unul dintre cele mai mari organizate în Europa, cu o istorie importantă de 50 de ani și patronajul oferit de casa regală a Belgiei. Evenimente au loc în întreaga Belgie, însă și în țări învecinate, așteptându-se ca anul acesta să se depășească cifra de un milion de spectatori ai festivalului.

Pentru România este prima participare, care vine într-un an deja important pentru diplomația și cultura românească: deținerea președinției rotative a consiliului uniunii europene, sezonul România-Franța în contextul mai larg al aniversării a 30 de ani de la căderea comunismului.

Europalia România înseamnă timp de 4 luni, până în 2 februarie 2020, un maraton de peste 250 evenimente: expoziții, teatru, muzică, cinema, literatură - un program pregătit de o echipa română și belgiană, partea română fiind reprezentată de Institutul Cultural Român.

Expoziția far a festivalului este dedicată lui Constantin Brâncuși - sublimarea formei, având-o curator pe Doina Lemny, care activează în cadrul centrului Pompidou de la Paris - unde se găsește atelierul lui Brâncuși, unul dintre criticii de artă specializați în Brâncuși. Sub ghidajul Doinei Lemny, expoziția Brâncuși de la Bruxelles aș spune că devine magică - nu numai pentru că sunt strânse lucrări din toate colțurile lumii, într-un ansamblu unic până acum prin mărime și importanță, dar și pentru că operele sunt puse în context istoric și artistic, inclusiv cu sprijinul fotografiilor realizate de însuși Brâncuși, al materialelor video din epoca marelui sculptor român. Printre aceste materiale, și referințe la vasta colecție de discuri a lui Brâncuși, realizată sub îndrumarea bunului său prieten Constantin Brăiloiu, dar și mărturii ale prieteniei lui Brâncuși cu Erik Satie și o notiță despre faptul că Brâncuși știa să cânte la vioara și la chitară.

Brâncuși este unul dintre marile nume românești la nivel mondial, un simbol al unei Românii creative și moderne, în pas cu timpul și cu vremurile - exact ceea ce vrea să arate și festivalul Europalia de la Bruxelles.

Și nu doar Brâncuși - ieri, deschiderea oficială a însemnat la Bozar din Bruxelles nu doar turul expoziției, la care au participat regele și regina Belgiei și președintele României, alături de numeroase alte oficialități, ci și un concert de o jumătate de oră susținut de membrii ai ansamblului Raro al festivalului Sonoro. Am reținut din discursul ministrului de externe al Belgiei trei nume: Eugen Ionescu ale cărui piese figurează în programa școlară, Lola Bobescu, violonistă plecată din România care a format numeroase generații de violoniști belgieni, și Clara Haskil, pianista care a cântat de multe ori alături de Jacques Thibaud și Arthur Grumiaux.

Două lucrări de Enescu - Rapsodia română nr. 1 și o inedită nocturnă de tinerețe, Dansurile românești de Bela Bartok și 3 gnossiene de Erik Satie au răsunat aseară la Bozar, în interpretarea a 4 muzicieni talentați: violistul Răzvan Popovici, binecunoscutul organizator al festivalului Sonoro, pianista Diana Ketler, letonă de origine, foarte apropiată de România prin directorul artistic al festivalului Sonoro, violonistul Erik Schuman, cu un tată român și o mama japoneză, și violoncelistul Valentin Răduțiu, născut din părinți români la Munchen.

Valentin Răduțiu va reveni la Bozar din Bruxelles pe 27 octombrie alături de violoncelistul Per Rundberg la Europalia; ca și ansamblul Raro în decembrie 2019. Pe scena Bozar vor urca pe 15 noiembrie soprana Angela Gheorghiu și pianista Alexandra Dariescu, în noiembrie, Alexandra Dariescu va prezenta și proiectul ei The nutcracker and I. Cvartetul Contempo, pianistul Daniel Petrică Ciobanu, ansamblul Anton Pann, pianistul Florian Mitrea, jazzmenii Alex Simu, Lucian Ban, Alexandru Bălănescu, Maria Răducanu și Florin Niculescu vor susține concerte în cadrul Europalia. În preajma Zilei Naționale a României, Orchestra Națională a Belgiei va susține două concerte cu Cristian Măcelaru dirijor și Andrei Ioniță solist.

Mă opresc aici cu o sinteză a ceea ce am văzut și ascultat în aceste două zile la Bruxelles - începând de mâine, regăsiți interviurile pe care le-am realizat cu organizatorii și protagoniștii Europalia România.

Închei cu o idee din discursul comisarului general Europalia România: pentru 4 luni inima Europei va bate românește.

Cristina Comandașu