ACUM:
7.00
Allegro... de weekend
Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Urmează: 9.50 Promo
Apoi: 9.54 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Se întâmplă la Radio România Înapoi

Caravana Gaudeamus Radio România debutează mâine la Craiova

Bookmark and Share
Publicat: marți, 25 Februarie 2020 , ora 13.08

Cea de-a nouăsprezecea ediție craioveană a Caravanei Gaudeamus Radio România debutează miercuri, 26 februarie, în foaierul Teatrului Național "Marin Sorescu". Evenimentul, organizat anual de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Oltenia Craiova este de aproape două decenii, un reper major al vieții culturale din această zonă a țării.

Deschiderea oficială a ediției 2020 va avea loc miercuri, 26 februarie, la ora 12.00, iar programul de vizitare este următorul: miercuri - sâmbătă, între orele 10.00 și 18.00 și duminică, între orele 10.00 și 14.00.

Intrarea publicului este liberă. Președintele de onoare al ediției va fi scriitorul și cadrul didactic universitar Ioan Lascu, președintele Uniunii Scriitorilor din România - filiala Craiova.

Oferta acestei ediții va aduce în fața craiovenilor tot ce poate fi mai atractiv la un târg de carte și educație:

· mii de titluri - noutăți editoriale sau volume deja consacrate - jocuri educative și muzică pentru toate gusturile, prezentate de cei peste 50 de participanți, printre care figurează cele mai importante edituri din România;

· importante reduceri de prețuri, oferte și pachete promoționale, pe placul tuturor celor care doresc să ofere celor dragi o carte - mărțișor;

· peste 50 de evenimente culturale (lansări și prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri);

· Tombola GAUDEAMUS, cu premii atractive, în spiritul unui târg de carte organizat de Radio România: câte un sistem audio, oferit de Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Craiova și de Lions Club Craiova, și pachete de cărți.

Tombola se derulează pe baza buletinelor de Vot al Publicului, iar tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc sâmbătă, 29 februarie, la ora 17.30.

Ediția cu numărul 19 a Târgului GAUDEAMUS Radio România organizată în Craiova va oferi și prilejul pentru reluarea câtorva dintre proiectele deja tradiționale, inițiate și derulate de Radio România:

· Cărțile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donații din partea expozanților și a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunități subfinanțate din acest punct de vedere.

· Invitați de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează și recompensează performanțele obținute pe plan internațional de către reprezentanții la vârf ai învățământului românesc. Sâmbătă, 29 februarie, la ora 14.00, sunteți așteptați să le cunoașteți pe invitatele de nota 10 ale acestei ediții: Mădălina Sorina Ștefan (elevă a Colegiului Național "Frații Buzești" din Craiova) și Ioana Delia Dumitrescu (elevă a Colegiului Național de Informatică "Ion Minulescu" din Craiova). Premiile vor fi oferite de Lions Club Craiova.

· Faza locală a Concursului Național de Lectură "Mircea Nedelciu", organizată de Radio România Oltenia - Craiova, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj și Inspectoratul Școlar Județean Dolj, care va avea loc joi, 27 februarie, începând cu ora 11.00. Concursul, adresat liceenilor, are ca principal obiectiv promovarea literaturii și a lecturii în rândul tinerilor. Premiile vor fi oferite de Lions Club Craiova. Premiile Caravanei GAUDEAMUS Radio România, ediția Craiova 2020, vor fi decernate duminică, 1 martie, începând cu ora 12.00, astfel:

· Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor - locurile 1, 2 și 3) și Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului

· Trofeele Presei - decernate jurnaliștilor pe secțiunile publicații, radio, TV și online, tot prin Votul Publicului

· Premiul Educația - decernat unei instituții de învățământ în semn de apreciere a modului de promovare a ofertei sale educaționale la GAUDEAMUS Craiova

· Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare;

Evenimentele derulate sub brandul Gaudeamus Radio România, inițiate și derulate de Radio România de un sfert de secol, au ca principal obiectiv susținerea culturii scrise din țara noastră prin evenimente de tip expozițional și proiecte culturale.