ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 22.30 Interpretul zilei (R) Marile nume din prezent și din trecut.
Apoi: 23.30 De 10 ori despre... romantism (R) Un serial de inițiere, mai ales, pentru tinerii ascultători.

Se întâmplă la Radio România Înapoi

Bilanțul Festivalului Internațional Grand Prix Nova #online 2020

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 1 Iulie 2020 , ora 16.22


În perioada 1-30 iunie, Radio România a organizat o ediție exclusiv online a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova. Vreme de o lună, festivalul a adus în casele ascultătorilor atmosfera sărbătorii festivaliere și s-a bucurat de o numeroasă audiență online. Pasionați de fascinanta lume a spectacolelor sonore, oameni din România și din întreaga lume au avut oportunitatea de a asculta online pe www.grandprixnova.ro sau www.eteatru.ro 39 de producții selectate în cele trei secțiuni ale festivalului: Drama, Short Forms și Binaural.

Între 24 și 28 iunie participanții au avut oportunitatea să se întâlnească online cu membrii juriului pentru dezbaterile dedicate fiecărei secțiuni a competiției. Timp de cinci zile, înregistrarea discuțiilor transmisă pe Facebook a marcat un număr record de vizualizări, unele dezbateri fiind urmărite de mai mult de 6.000 de persoane.

Marți, 30 iunie, în transmisia live pe pagina de Facebook Grand Prix Nova România, au fost anunțați câștigătorii ediției a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.

Câștigătorii GPN #online 2020 sunt:

RADIO DRAMA category

1. The Ears Game (Czech Radio - Cehia)

Author & Director: Jiűí Adámek

2. Holidays from Suicide (Swiss Radio and Television - Elveția)

Authors & Directors: Birgit Kempker and Anatol Atonal

3. 101 FM (Radio România - România)

Director & Sound engineer: Mihnea Chelaru

SHORT FORMS category

1. The Painting - Director's Cut (Canada)

Autor, Director & Sound engineer: Neil Sandell

2. Earthquake (HRT Radio - Croația)

Director: Dario Harjaèek

3. People's House (Radio România - România)

Director: Ilinca Stihi

BINAURAL DRAMA category

1. Silence (Idee und Klang Audio Design - Elveția)

Director: Bettina Mittelstraß, Jascha Dormann

2. Letter to Irma (Le Labo Radio Télévision Suisse Espace 2 - Elveția)

Directors & Sound engineers: Benoit Bories and Aurélien Caillaux

3. Dreamways (Geräuschkulisse - Germania)

Directors & Sound engineers: Martina Weber, Lena Löhr, Carina Pesch

Premiul special al juriului

Zurab Kandelaki (Georgian Public Radio - Georgia)

Juriul - Importanți specialiști din domeniu, membrii juriului au colaborat de la distanță, prin video-conferințe de evaluare și decizie. Juriul a fost format din cinci personalități ale creației radiofonice internaționale, producători de radio sau artiști ai spectacolului sonor premiați la nivel internațional. Președintele juriului, Bernard Clarke (artist, producător la RTÉ lyric fm Irlanda) a fost secondat de Soila Valkama (regizoare, dramaturg și actriță din Finlanda), Dimtriy Nicolaev (regizor rus, autor de spectacole sonore și ars acustica), Ulrich Bassenge (artist german independent, deținător a două trofee Grand Prix Nova în 2019 și 2016) și Attila Vizauer (regizor, redactor șef al redacției Teatrul Național Radiofonic). Împreună au decis palmaresul GPN #online 2020.

PremiileTeatrului Național Radiofonic

Radio România oferă anual distincții pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Național Radiofonic din anul precedent ca gest de recunoaștere și apreciere a valorii artiștilor cu care colaborăm. Premiile anului 2020 sunt:

Premiul pentru debut "Ilinca Tomoroveanu" - Nicoleta Lefter, pentru rolul Onda, din spectacolul Frumoasa adormită și trezită de Alexandra Ares, regia artistică Diana Mihailopol.

Cea mai bună interpretare feminină - Gabriela Popescu, pentru rolul Anastasia din spectacolele Anastasia Dicescu - Bucuria muzicii și Anastasia Dicescu - Aria destinului de Magda Duțu și Manuella Popescu, regia artistică: Petru Hadârcă.

Cea mai bună interpretare masculină - Ion Caramitru, pentru rolul Hamlet, din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, regia artistică: Mihai Lungeanu.

Anunțarea premiilor TNR a avut loc în cadrul ceremoniei online de comunicare a palmaresului competiției internaționale Grand Prix Nova #online 2020, de marți, 30 iunie, pe platformele www.grandprixnova.ro și www.eteartu.ro și pe pagina de Facebook a festivalului Grand Prix Nova România

Serviciul Comunicare și Relații Publice