ACUM:
10.00
Interpreții Festivalului George Enescu 2019
Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Urmează: 11.00 Glissando Clasic, jazz & more estival.
Apoi: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Cronici Înapoi

AUDIO. Recenzie Valentin Răduțiu - Cello Concertos

Bookmark and Share
Publicat: joi, 30 Mai 2019 , ora 14.50

Violoncelistul Valentin Răduțiu continuă explorarea lucrărilor concertante pentru violoncel prin discul Cello Concertos, apărut sub prestigioasa siglă germană "Hänssler CLASSIC". Alături de Orchestra de Cameră Württemberg din Heilbronn, dirijată de Ruben Gazarian, Valentin Răduțiu abordează de această dată opusuri semnate de Joseph Haydn, Henri Casadesus și Jean-Baptiste Janson.

În privința repertoriului haydnian, Concertul nr. 2 în re major pentru violoncel și orchestră, op. 101 rămâne una dintre cele mai importante lucrări de gen dedicate acestui instrument, datorită frumuseții liniilor melodice, precum și faptului că a dus la dezvoltarea tehnicii instrumentale violoncelistice. Interpretarea lui Valentin Răduțiu situează pe același plan cele două aspecte, violoncelistul conducând cu naturalețe discursul muzical, chiar și în cele mai dificile pasaje.

O caracteristică destul de neobișnuită a primei părți, Allegro moderato, este reprezentată de sonoritățile cadenței scrise de Tobias Peter Maria Schneid. Compozitorul german întrebuințează în creația sa atât tehnici componistice tradiționale, cât și moderne, fapt observabil și în această cadență, care prelucrează materialul lui Haydn, de tip clasic, prin intermediul unor construcții melodice și tehnici instrumentale specifice muzicii contemporane. Mai departe, Valentin Răduțiu dă dovadă de o sensibilitate deosebită în Adagio, evidențiindu-se apoi explozia de energie din finalul Allegro.

Atribuit inițial lui Johann Christian Bach, Concertul în do minor pentru violoncel și orchestră de coarde de Henri Casadesus reprezintă o variantă a versiunii pentru violă și ilustrează capacitatea compozitorului francez de la începutul secolului XX de a scrie în stilul fiului cel mai mic al lui Johann Sebastian Bach. Și în acest caz, Valentin Răduțiu dovedește o remarcabilă energie, mai ales în partea a treia, Allegro molto energico. De asemenea, atmosfera creată în partea a doua, Adagio molto espressivo, arată că lui Răduțiu nu-i este străin nici lirismul de tip baroc.

Un exemplu al clasicismului francez, Concertul nr. 1 în re major pentru violoncel și orchestră, op. 6 de Jean-Baptiste Janson îi oferă din nou ocazia lui Valentin Răduțiu să-și demonstreze priceperea în a executa pasaje de virtuozitate, însă fără a pierde din vedere evoluția discursului muzical. Astfel de situații regăsim în părțile întâi și a treia, mișcării mediene fiindu-i rezervată o desfășurare calmă, plină de noblețe.

Pe parcursul celor trei lucrări, Orchestra de Cameră Württemberg din Heilbronn, dirijată de Ruben Gazarian, a fost un partener de nădejde pentru Valentin Răduțiu, asigurând în chip reușit atât rolul de acompaniator, cât și cel de comentator, de interlocutor cu solistul. Totodată, momentele în care orchestra deține conducerea discursului muzical denotă o chibzuită gradare dinamică, alături de evidențierea potrivită a fiecărei componente din ansamblu.

Discul Cello Concertos, semnat de Valentin Răduțiu, constituie o viziune interesantă asupra celor trei lucrări propuse, acestea beneficiind de interpreți cu o gândire muzicală inspirată, capabili să contureze nuanțe fine și să dea un sens potrivit discursului muzical.


Vlad-Cristian Ghinea