ACUM:
17.00
Arpeggio (R)
Beethoven & more pentru două ore.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonista Ioana Cristina Goicea

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 19 Iunie 2020 , ora 9.30

Violonista Ioana Cristina Goicea a fost recent numită profesoară la nou înființata Academie de Arte Muzicale din Madrid, această instituție oferind cursuri de perfecționare în domeniul muzicii de cameră. În următorul inverviu, violonista Ioana Cristina Goicea ne-a oferit mai multe detalii despre postura de mentor, precum și despre activitatea sa din ultima perioadă.

Cum s-a desfășurat această perioadă pentru dumneavoastră? Știu că ați susținut recitaluri online, unul fiind organizat împreună chiar cu Radio România Muzical.

Bineînțeles că pentru toată lumea a fost o perioadă șocantă, aș putea spune, și foarte dificilă. Niciodată nu am mai fost pusă în fața situației să nu pot să îmi exercit meseria, dar am trecut cu bine și peste asta. Cred că noi oricum trebuie să ne adaptăm cu toții la situații de tot felul și am dat și câteva recitaluri online, da, bineînțeles, după care am mai dat un concert și pe Violin Chanel. A fost prima dată când am fost pusă în fața acestei situații și am încercat să mă adaptez într-un fel. Totuși au fost niște activități și mă bucur că am trecut cu bine și sper să pot să cânt cât mai repede pentru public.


Ați perceput diferit un recital online față de unul obișnuit?

Bineînțeles că nu e același lucru. Să cânți la tine acasă, între patru pereți nu va fi niciodată același lucru, nu va fi niciodată sentimentul care este când cânți pentru un public, când intri pe scenă și sala este plină... sau chiar dacă nu este plină, nu contează, dar numai când vezi oamenii care sunt acolo și-i simți, simți cum percep ei muzica pe care le-o cânți... asta nu se va putea întâmpla niciodată online. Dar, totuși, de menționat faptul că este bine că există și că avem posibilitatea asta. Pentru mulți colegi de-ai mei a fost totuși important, și pentru mine, să avem și acest fel de activitate în această perioadă. Deci, pe de-o parte, este bine, dar nu va fi niciodată la fel cum este un concert pentru public live.


Recent ați fost numită profesoară la nou înființata Academie de Arte Muzicale din Madrid. Cum a venit această invitație și ce își propune această instituție?

În primul rând, e de menționat că sunt visiting profesor, deci o să merg periodic la Madrid să dau lecții pentru perioade mai lungi. A fost un lucru absolut spontan. Exact când nu mă așteptam, așa cum se întâmplă lucrurile bune în viață, când nu te aștepți la ele, și mai ales că era și perioada aceasta de carantină, de pauză totală. Deci, nu m-am așteptat și mă bucur enorm că s-a întâmplat. Am avut această surpriză, am primit pur și simplu un mail cu invitația și am fost extrem de fericită, mai ales că eu am interes pentru predat de foarte mult timp și am știut că asta voi combina cu cariera solistică și de muzică de cameră. Și mă bucur că această oportunitate a venit acum, la o universitate nou înființată, unde sunt profesori și nume prestigioase. Sunt onorată să pot preda la această universitate Musical Arts în Madrid.


Cum priviți perspectiva de mentor?

Pentru mine este deosebit, fiindcă eu învăț foarte mult din asta. Când studiez, nu studiez numai ca să mă gândesc cum aș cânta eu, dar studiez și să mă gândesc cum aș putea să predau unui student ceea ce eu cânt, ce aș putea să-l învăț sau cum aș putea să-l învăț ca el să se poată exprima pe scenă... și asta e o viziune foarte interesantă de ansamblu, care te face pe tine ca muzician să fii mai bun și să progresezi enorm. În afară de lecțiile de instrument, vor fi foarte intensive lecțiile de muzică de cameră și concerte de muzică de cameră între profesori și studenți. Această universitate își propune multe lucruri deosebite și, de asemenea, au și o platformă foarte modernă e-learning, de lecții online. Profesorii invitați trebuie să facă niște lecții și online; deci, se poate din orice punct al lumii și asta este un lucru foarte modern și foarte pozitiv.


După cum ați spus, la academie veți lucra în special în domeniul muzicii de cameră. Ce aspecte considerați că sunt importante pentru o formație camerală?

Este important să ascultăm, pur și simplu să ascultăm ce are de spus celălalt și să reacționăm spontan, absolut spontan. Asta e frumusețea muzicii de cameră, că atunci, în momentul acela, pe scenă se creează o atmosferă deosebită prin comunicarea dintre membrii ansamblului. Și ăsta este lucru care ne face să devenim muzicieni complecși și muzicieni mai buni.


Interviu realizat de Vlad Ghinea