ACUM:
17.00
Glissando (R)
Clasic, jazz & more estival.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu soprana Rodica Vica

Bookmark and Share
Publicat: joi, 25 Iulie 2019 , ora 10.38

Turneul BaRockIn' Transylvania s-a încheiat în data de 25 iulie cu un concert susținut de ansamblul Musica Ricercata la Ateneul Român.  Soprana Rodica Vică, solista ansamblului, vorbește despre turneul național.

Această serie de concerte a fost o experiență unică pentru mine și aș vrea să cred că și pentru publicul din Transilvania, deoarece noi acest turneu l-am început în 19 iulie la Sibiu. A urmat un concert la Cluj, după care la Brașov, iar ultimul concert din Transilvania, la Mediaș. Experiența a fost una extraordinară, deoarece, alături de mine s-au aflat artiști incredibili, membri ai Orchestrei Uniunii Europene, membri ai Orchestrei Musica Ricercata și dirijorul Gabriel Bebeșelea.


Vă rog să ne vorbiți despre piese

O mare parte dintre ele au fost compuse pe teritoriul Transilvaniei și vorbim de compozitorii Johann Sartorius și Anton Hubacek, care au compus aceste lucrări la Sibiu, după care vom călători, iată, în perioada respectivă cu lucrări de Telemann, Mozart și Bach. Interpretăm de foarte mulți ani acest repertoriu alături de Musica Ricercata am mai cântat, chiar și anul trecut la lansarea acestui proiect inedit, a acestei orchestre care se dedică într-adevăr muzicii baroce și nu numai. Deja avem o relație extrem de strânsă, schimbăm energii muzicale cu mare ușurință și sperăm că aceste energii să ajungă și la publicul de la Ateneul Român, joi.


Interviu realizat de Petre Fugaciu