Ne confruntăm cu toții cu o situație dificilă și neașteptată. Cum folosește Irina Iordăchescu acest timp?

Trebuie să vă mărturisesc faptul că am avut pentru prima oară mai mult timp să-mi reorganizez planurile de viitor, chiar să-mi reconfigurez direcțiile posibile, pe care viața mea le poate lua. Am mai mult timp să petrec alături de cei dragi, alături de familie. Am avut mai mult timp să mă ocup de mai multe aspecte ale vieții mele, inclusiv cele spirituale, pentru care, aproape niciodată nu aveam timp și nu aveam, mai ales, liniște și peste toate, am studiat foarte mult, foarte susținut. Am revenit la o idee mai veche, demult a sunat ca o întrebare-invitație din partea jurnalistului și omului de cultură, Marius Constantinescu. El mi-a sugerat-o și pentru prima oară am deschis partitura operei Don Carlo și am început un drum nou, am început s-o cunosc vocal pe Elisabeta de Valois și astfel, un debut la care sper foarte tare să ajung cât mai repede și la publicul Operei Naționale București, de care mi-este dor.

Într-adevăr, un artist este legat de stagiune, de scenă, de public. Ce-ți lipsește cel mai mult în această perioadă?

Acest contact direct cu publicul. Acest schimb de energie și de emoție, care se întâmplă numai acolo, numai când suntem împreună în muzică și când suntem aproape. Această variantă online, sigur că este o posibilitate de a rămâne în contact, de a fi prezent mereu în fața publicului și este o soluție foarte bună, dar cred eu, că va fi temporară, pentru că nu-mi pierd credința că ne vom întoarce din nou împreună în sala de spectacol.

Iată sunt și aspecte pozitive, ai spus că te gândești la un nou rol? Deci, este și o perioadă a acumulărilor, poate și a altor proiecte?

Acumulări de toate felurile. Da, sunt și gânduri noi, gânduri mai vechi. Sunt pasiunile mele, printre care este turismul. Am cochetat de foarte mulți ani cu această idee. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc și să cunosc locuri, oameni, tradiții, culturi diferite, deci turismul cultural, aș spune că este un domeniu în care eu m-am gândit de foarte mult timp că aș putea, cândva, când scena nu va mai face parte din prezentul continuu al vieții mele, este un domeniu la care m-am gândit că voi ajunge cândva să activez.

Este această perioadă una a introspecției?

Este, pentru că avem nevoie de mai mult decât ceea ce vine dinspre exterior. Avem, poate mai mult ca oricând, nevoie de a ne conecta cu divinitatea, de a fi într-o stare de prezență, într-o stare de rugăciune și de a descoperi mai multă putere, care întotdeauna vine dinspre interior, niciodată dinspre exterior.

Te-ai gândit la primele lucruri pe care le vei face după această perioadă?

Primele lucruri vor fi chiar repetițiile noastre individuale, la cabină, este lucrul care îmi lipsește cel mai mult, contactul cu colegii mei și cu publicul. Evident că în același timp îmi lipsește poate, o prezență mai mare a timpului în aer liber și în parc și în natură. Evident, că avem nevoie să ne întoarcem la normalitatea și firescul vieții noastre și sper să se întâmple acest lucru cât mai curând.

Un gând pentru artiști, pentru publicul care, cu siguranță, vă așteaptă cu nerăbdare.

Le doresc din tot sufletul să fie, să rămână sănătoși, să rămână în această stare de credință. Pentru că este foarte importantă credința noastră și rugăciunea și energia asta pozitivă, dar nu așa simplificat, cum auzim, eu știu, în anumite zone, această mentalitate de „think pink”.Nu este think pink, este mai mult decât atât, este o stare pe care o trăim autentic, în interiorul nostru și o manifestăm în exterior, către ceilalți și către viață. Puterea noastră, așa cum am spus, vine din interior și se duce către exterior, acolo unde ne întâlnim cu oamenii, acolo unde ne întâlnim cu publicul care ne ascultă, atunci când îi cântăm, un lucru de care, la fel, îmi este un imens dor, să pot să le cânt din nou. Asta le doresc, să rămână în credință și să rămână puternici.