Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Remus Azoiței - membru al juriului Concursului "Enescu"

Publicat: miercuri, 16 Septembrie 2020 , ora 12.38

În perioada 5 - 13 septembrie 2020 s-au desfășurat, online, primele două etape ale secțiunii "Vioară" din cadrul Concursului Internațional "George Enescu". Luni, 14 septembrie, s-a publicat lista candidaților care vor intra în semifinală. Sunt 8 violoniști din 6 țări printre care se numără și românul Valentin Șerban. Semifinala și finala vor avea loc la Ateneul Român, în luna mai a anului viitor.

Mai multe detalii aflăm de la violonistul Remus Azoiței - membru al juriului, intervievat de Florica Jalbă:


Ediția din acest an a Concursului "Enescu" se desfășoară în condițiile impuse de pandemie. Concurenții au fost nevoiți să-și înregistreze piesele, iar jurizarea s-a realizat online. Cu toate acestea, la secțiunea "Vioară" s-au înscris 60 de candidați, iar nivelul acestora a fost atât de bun încât în etapa a doua au fost promovați 17 concurenți în loc de 12; pentru semifinală ați ales 8 violoniști, printre care se află și un român. Care sunt impresiile dumneavoastră după aceste zile dedicate audițiilor și deliberărilor?

A fost o ediție specială din mai multe puncte de vedere, pentru că este pentru prima dată când un concurs de vioară se efectuează online. Trăim niște vremuri foarte confuze și din ce în ce mai mult totul se mută în online. Pentru mine a fost o experiență inedită. Concurenții au fost foarte buni, foarte bine pregătiți - tehnic, mai ales - și a fost greu să alegem dintre ei. În mai vom avea semifinala live - sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu - și, apoi, finala.


Din perspectiva muzicianului, cum vedeți această pauză între etapele concursului?

Este o chestie nouă pentu noi toți. Până la urmă, interpreții sunt aceiași. Ei beneficiază de câteva luni de acumulări și, desigur că așteptăm niște semifinale de cel mai înalt nivel posibil.


În ceea ce vă privește pe dumneavoastră, când și unde vă vom putea reasculta concertând în această toamnă?

Din păcate, anul acesta a fost unul dezastruos. Mi s-au anulat atât de multe concerte, evenimente, masterclass-uri... aveam programate atât la Radio, cât și la Filarmonică… concerte la Ateneu și toate au fost anulate, după cum știm. Următorul ar fi 26-27 noiembrie la Ateneu, Concertul de Beethoven și apoi, în ianuarie, la Sala Radio cu Concertul de Ceaikovski, dar, să fim sănătoși și să ajungem până acolo, pentru că deocamdată totul este foarte confuz.


Noi ne păstrăm optimismul.

Desigur!

Interviu realizat de Florica Jalbă