ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 26 Februarie 2020 , ora 14.24

La Ateneul român au loc două concerte dedicate Simfoniei a III-a de Gustav Mahler. Corul de Copii Radio este invitat pe scena instituției în cadrul celor două evenimente. Dirijorul ansamblului, Răzvan Rădos, ne oferă detalii despre pregătirea tinerilor artiști.

Corul de Copii Radio va urca pe scena Ateneului Român alături de Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu, în concertele din 27 și 28 februarie deidcate Simfoniei a III-a de Gustav Mahler. Știind că micii muzicieni au mai interpretat opusuri de mare amploare și creații nu tocmai ușoare mă întrebam cum le prezentați astfel de lucrări ce prezintă probleme mari, chiar și pentru interpreți maturi.

Așa cum ați spus, ei sunt obișnuiți cu repertoriul mare. Au avut de-a face cu el și au treuct prin urmare, de acest mic șoc psihologic, atunci când ai de-a face cu o lucrare de mari dimensiuni. S-a cântat de către Corul de Copii Radio și Simfonia a III-a de Mahler într-una dintre edițiile trecute ale festivalului Enescu, așadar o parte din ansamblu cunoaște lucrarea. Povestim în primul rând despre compozitori și despre ideea care a dus la lucrarea respectivă, iată, o mare bucurie să se monteze în România această monumentală simfonie despre care, însuși Mahler spunea că este dedicată totului, întregului. Experiența lor mare de scenă și cu faptul că au de-a face cu foarte multe lucrări îi fac să fie obișnuiți și cu vocabularul acesta muzical, care putem explica anumite aspecte tehnice din astfel de piese și cu starea unor astfel de piese. Am mai spus-o și o repet, Corul de Copii Radio nu este un cor de copii obișnuit, ci este un cor de copii cu o experiență fantastică. Așadar, nu ne speriem de Mahler și le cântăm cât putem de bine. De altfel, acum și copiii și muzicienii au acces la foarte multă informație prin internet, chiar și copiii cei mai mici pot să caute chiar informații despre aceste lucrări, informații care se găsesc fie în engleză, fie în germană. Așadar, internetul ne ajută să descoperim împreună mai multe informații care ne sunt de folos pe scenă.


Ați observat de-a lungul timpului preferințe dezvoltate de ansamblu pentru un anumit tip de repertoriu?

Sunt atrași de foarte multe tipuri de repertorii, însă pot să vă spun un fenomen mai puțin cunoscut, faptul că, deseori când se abordează o piesă grea, la început nu place, ajungând ca, după ce o stăpânim și înțelege mai bine mesajul ei, iată devine preferata ansamblului, ceea ce se întâmplă și cu Mahler și ceea ce s-a întâmplat și cu Richard Strauss, Femeia fără umbră, a fost o lucrare deosebit de dificilă din repertoriul corului de copii și care a ajuns să fie interpretată foarte bine, spunem noi și cu multă plăcere de către micii artiști.


Interviu realizat de Petre Fugaciu