ACUM:
19.00
Seara de operă
Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Urmează: 22.00 Grădina de... sunete (R) Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Apoi: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Raluca Știrbăț și arhitectul Șerban Sturdza

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 19 August 2020 , ora 13.44

În această vară se încheie lucrările de restaurare a Casei George Enescu de la Mihăileni, județul Botoșani, care găzduiește, până în 21 august, ateliere și activități culturale în cadrul proiectului Zilele casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicaleDespre acest proiect aflăm de la pianista Raluca Știrbăț, președinta Societății Internaționale George Enescu din Viena și de la arhitectul Șerban Sturdza, președintele Fundației Pro Patrimonio. Evenimentele sunt organizate de Fundația Pro Patrimonio în colaborare cu UiPath Foundation și co-finanțate de AFCN.

Casa George Enescu de la Mihăileni va fi inaugurată pe 19 august, la 139 de ani de la nașterea lui Enescu, ocazie cu care veți susține și un concert pentru care s-au făcut pregătiri speciale - mă refer la instrumentul pe care veți cânta. Spuneți-ne mai multe!

Instrumentul este, într-adevăr, unul cu totul special. Este un Bossendorfer excepțional din 1928. În afară de calitatea propriu-zisă a instrumentului, el a aparținut familiei lui Mircea Vulcănescu. Este un pian pe care au cântat, printre alții, și Dinu Lipatti sau Mihail Jora, instrument care ne-a fost donat de urmașele familiei, Sandra și Măriuca Vulcănescu, prin intervenția și bunăvoința Vandei Sturdza. Îl așteptăm azi, în cursul zilei, și cred că va avea parte de un cămin mai mult decât potrivit.


Cum au fost gândite activitățile culturale care se desfășoară acolo în aceste zile?

Activitățile culturale au fost gândite exact așa cum au fost gândite, mai mult sau mai puțin conștient, din primul moment toate activitățile și tot proiectul legat de această casă. Anume, pe lângă un spațiu al memoriei enesciene, ne dorim să redevină un spațiu viu, o casă în care să se facă muzică, o casă care să devină un punct de atracție nu doar pentru turiști, ci și un punct de educație și de culturalizare pentru copii, pentru tineri din zonă și nu numai... de pe meleaguri străine, sperăm în viitor.


Ce alte proiecte legate de Casa Enescu urmează?

Proiectele sunt multe și frumoase. Sigur că această pandemie ne-a dat un pic peste cap. În momentul în care casa va fi gata, dorim ca aici să se desfășoare cu regularitate cât mai multe concerte, cât mai multe workshop-uri și cursuri de măiestrie. Repet, nu doar în domeniul muzical, ci și în alte arte. Dorim să devină un spațiu de rezidență și, cum am spus, un focar pentru cei mici și cei din familii mai puțin privilegiate de soartă.


Cum arată acum Casa George Enescu și de ce este de interes pentru cei care cunosc virtuțile arhitecturii mai mult sau mai puțin tradiționale, aflăm de la arhitectul Șerban Sturdza, președintele Fundației Pro Patrimonio, cel care s-a ocupat de salvarea și reabilitarea casei de la Mihăileni:

"Cred că lucrurile sunt neașteptate. Dintr-un anumit punct de vedere, toată lumea crede că într-o casă de dimensiunile astea mici nu poate să încapă un pian și a stat o familie nevoiașă. Adevărul e cu totul altfel. De fapt, familia Enescu și a mamei nu era săracă. Ei stăteau într-o casă tradițională, e adevărat, dar cu virtuți absolut remarcabile. Aș putea să menționez faptul că există în arhitectura tradițională două iatace, două locuri de dormit foarte confortabile și simpatice, cu pereți transformați în sobe în perioada aia, pentru o gestionare corectă a căldurii. Și pot să vă spun că și prispa cu geamlâc este un element caracteristic pentru o casă din acea perioadă. Restaurarea este făcută cu mare acribie, cu atenție și cu un efort deosebit, pentru că a cerut respectarea unor tehnici tradiționale. Casa e din chirpici, cu o structură de stejar care este ascunsă în spatele vălătucilor și ea a fost restaurată în proporție de 90% cu materialul originar; adică, tot stejarul a rămas acolo, era foarte sănătos, și s-au înlocuit numai elementele stricate. Iar tehnicile au fost preluate ca atunci și chiar și sistemul de construire. Prin ajutorul comunității s-au făcut clăci, două la număr, la care foarte multă lume a participat la construire și, iată, în felul ăsta s-a refăcut și un obicei vechi, social într-un fel, de a se face un efort mare pentru o singură familie. În același timp, s-a experimentat și tehnica tradițională... deci, a fost o dimensiune pedagogică foarte accentuată în procesul de restaurare."


Interviu realizat de Alexandra Scumpu