ACUM:
18.00
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Urmează: 19.00 Seara de operă Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Apoi: 22.00 Grădina de... sunete (R) Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Kira Frolu

Bookmark and Share
Publicat: luni, 7 Septembrie 2020 , ora 12.26

Din 10 septembrie, Radio România Muzical aduce în fața publicului laureații concursului pentru Bursa ''Moștenitorii României Muzicale'', acordată în 1 iulie, prin recitaluri transmise în direct de la Sala Radio. Pianista Kira Frolu, finalistă a competiției, a stat de vorbă cu Alexandra Scumpu despre recitalul său din cadrul Concertelor Roz.


Kira Frolu, pe 10 septembrie vei susține un recital în cadrul Seriei Concertele Roz. Te rog să ne spui cum ai primit această invitație, având în vedere că evenimentele în această perioadă se desfășoară în condiții speciale?

Am primit invitația cu mare bucurie, pentru că de mică mi-am dorit să am un concert la Sala Radio. Am crescut mergând la concertele marilor artiști și faptul că mi s-a oferit această oportunitate de a fi pe acea scenă este un vis devenit realitate pentru mine. Desigur, după câteva luni care nu au fost la fel de active, a venit ca un semn că lucrurile se vor întoarce încet-încet cum au fost înainte.


Este primul tău recital la care publicul nu va fi prezent?

Este primul recital de genul acesta.


Cum privești experiența de a cânta fără public, însă în direct pentru ascultătorii de la radio?

Aduce cu sine emoții destul de mari și o presiune pe care n-am mai simțit-o înainte, însă mă gândesc că absența publicului poate crea o atmosferă mai intimă sau o ocazie de a mă familiariza și conecta cu pianul și sala poate la un alt nivel decât la un concert normal. Și sunt foarte entuziasmată și nerăbdătoare să văd cum o să fie.


Cum te pregătești înaintea unui astfel de eveniment? Ai anumite ritualuri?

Pentru că știu că voi avea emoții, încerc să îmi imaginez cum mă voi simți înainte de concert, când voi merge pe scenă, când mă voi așeza la pian și încerc să recreez puțin situațiile. Și când încep să fac lucrul acesta deja încep să mă simt altfel, apar niște emoții, și încerc să exersez un pic crearea acestui context înainte, ca atunci când ajung acolo să mă simt pregătită.


La Sala Radio vei interpreta lucrări de Claude Debussy, Frederic Chopin, Constantin Silvestri și Ludwig van Beethoven. Cum ai alcătuit acest program?

Tot programul, exceptând Studiile de nuanțe de Constantin Silvestri, l-am făcut în perioada de carantină și distanțare socială. Este foarte personal pentru că totul era închis și erau niște sentimente de incertitudine, nu știam ce se întâmplă, primeam numai vești proaste din presă în legătură cu virusul, așa că am schimbat tot repertoriul; am început ceva nou și am ales niște piese prin care puteam să exprim mai multe sentimente acumulate și care, în același timp, erau și o distragere de la ce se întâmpla, ca și cum puteau să înlocuiască activitățile de zi cu zi. Debussy-ul l-am ales pentru că este mai exotic și îmi dă o stare de bine. Era și sezon ploios, iar în ultima piesă din Debussy sunt grădinile în timpul ploii. Și tot așa, și Sonata de Beethoven am ales-o pentru că ai tot timpul impresia că merge înainte și că se dezvoltă, nu se mai termină... dar când se termină, se termină triumfător, la fel cum sper să se termine și toată perioada asta, cât mai repede. Aveam nevoie de un repertoriu care să mă ajute să trec peste toată perioada asta.


Ai inclus în program o piesă românească compusă de Constantin Silvestri. De altfel, proiectul pe care l-ai conceput pentru înscrierea în cadrul competiției pentru Bursa Moștenitorii României muzicale vizează muzica românească. Te simți legată de această sferă?

Da, m-am simțit legată de această sferă mai ales când am plecat din România. Cât timp am studiat în București nu am cântat foarte multă muzică românească, însă după ce am plecat a mai trebuit să mai învăț câte o piesă pentru niște recitaluri. Profesorul meu de pian m-a ajutat foarte mult cu această descoperire, pentru că el a refuzat de fiecare dată să-mi predea piesele românești; mereu îmi spunea să mă duc să mai caut, să mai lucrez și am început să aprofundez singură piese românești. Și mi-am dat seama că multe dintre ele sunt necunoscute, compozitorii sunt necunoscuți, dar asta nu înseamnă că muzica nu este de calitate, nu este specială, nu este unică. Mi-am dat seama cât de mare plăcere mi-a făcut să aduc aceste piese noi în fața publicului și să le promovez și să ne bucurăm împreună de ele și de ce au reușit să facă acești compozitori români.


Abordezi des lucrări care aparțin compozitorilor români în repertoriul tău?

Nu atât de des pe cât mi-aș dori, dar cu siguranță voi adăuga mult mai multe piese românești în repertoriul meu în viitorul apropiat.


Ești finalista competiției pentru Bursa ''Moștenitorii României muzicale''. Ce a însemnat pentru o tânără pianistă participarea la acest concurs?

În urma rezultatelor au fost deschise foarte multe uși și am primit multe oportunități. Am primit concerte, am cunoscut multă lume și urmează să am colaborări cu niște muzicieni consacrați. Faptul că am fost selectată și premiată cu aceste lucruri m-a încurajat foarte mult și a fost o susținere de care, în momentul acela, aveam foarte mare nevoie. Mi-a schimbat foarte mult perspectiva din care priveam lucrurile în această perioadă.


Cum descrii experiența acestei competiții desfășurate exclusiv online?

Pentru că a fost exclusiv online și nu a trebuit să facem nimic live, niciun interviu, nicio demonstrație, nu știam exact ce o să se întâmple și a fost o încercare faptul că am aplicat, dar nu aveam nici o așteptare. Astfel încât, atunci când s-au dat rezultatele, aproape că nu-mi venea să cred ce s-a întâmplat și mă bucur foarte mult că cei de la Bursa ''Moștenitorii României muzicale'' au ales chiar mai mulți premianți pe care să-i susțină și să-i ajute, să ne promoveze, astfel încât a adus foarte multă motivație și entuziasm și multe lucruri pentru care să mă pregătesc bucuroasă, mai ales într-o perioadă în care foarte multe din concertele și angajamentele pe care le aveam au fost ori anulate, ori întârziate.


În prezent, ești studentă la Royal Academy of Music din Londra. Care este experiența ta legată de viața artistică de acolo?

Viața muzicală, viața artistică în general la Londra este foarte bogată. În fiecare zi se întâmplă câte ceva, e câte un concert. Academia Regală este foarte activă și sunt masterclass-uri sau concerte în fiecare săptămână. Mai sunt și câteva concursuri interne, unde se cere un anumit repertoriu și toți studenții prezintă acel repertoriu și se alege un câștigător. Sunt și foarte mulți studenți foarte buni care participă la concursuri prestigioase și călătoresc, astfel încât atmosfera este foarte competitivă pentru că toată lumea își dorește să ajungă foarte departe și toată lumea muncește mult pentru asta. Din cauza asta e și foarte dificil să găsești o sală de studiu. Dar toate lucrurile astea se întâmplă într-un mediu prietenos în care lumea e interesată de ce faci și te respectă pentru calitățile pe care le ai ca artist. Există acest sentiment de comunitate și de sprijin între muzicieni, lucru pe care nu l-am avut neapărat și în București când am studiat aici. Desigur, eram și la altă vârstă.


Ce alte evenimente cuprinde agenda ta pentru perioada următoare?

Privind totul cu entuziasm și sperând că nu se schimbă prea multe lucruri, cel puțin înspre rău, urmează să am câteva recitaluri la început de octombrie în Mallorca, după care, de pe 23 octombrie, am fost invitată cu o bursă la Academia IMA din Germania, cu specializare pe muzică contemporană, unde voi lucra cu Ansamblul Modern. Voi avea un concert cu Filarmonica "Mihail Jora" din Bacău. În ianuarie, voi avea un concert la Sala mică a Ateneului, iar în februarie, un recital în orașul Fulda din Germania.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu