ACUM:
20.20
Armonii preclasice
Un regal de muzică renascentistă și barocă.
Urmează: 21.20 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 22.50 Interpretul zilei (R) Marile nume din prezent și din trecut.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ovidiu Andriș, project manager al Romanian Chamber Orchestra

Bookmark and Share
Publicat: joi, 9 Iulie 2020 , ora 13.10

Luna aceasta, Romanian Chamber Orchestra și Asociația Tribul Artistic organizează înscrierile pentru masterclass-ul susținut de dirijorul Cristian Măcelaru între 15 și 21 august 2020 la Timișoara și București.


Romanian Chamber Orchestra organizează în luna iulie preselecții pentru masterclass-ul susținut de Cristian Măcelaru, în urma cărora vor fi selectați șase tineri care vor beneficia de îndrumarea cunoscutului dirijor. Care sunt obiectivele acestui proiect?

Obiectivele acestui proiect sunt acelea de a crește capacitatea dirijorilor de a conduce orchestre mari ale lumii și de îmbunătăți calitățile lor atât tehnice, cât și stilistice de a conduce o orchestră.


Pe lângă ocazia de a lucra cu un dirijor de renume, care sunt alte motive pentru care tinerii sunt încurajați să se înscrie? Îi veți include și în alte proiecte?

Da, îi vom include și în alte proiecte. În primul rând, îi vom primi în familia noastră, a orchestrei noastre. Ei vor petrece zece zile alături de noi. Practic, la fiecare repetiție ei vor fi prezenți, vom mânca împreună, vom fi ca o mare familie și vom încerca să-i includem în proiecte ulterioare ale orchestrei sau ale asociației noastre "Tribul artistic" pentru a menține un contact foarte bun cu ei și a vedea că ei, practic, implementează lucrurile învățate în cadrul masterclass-ului. Este primul curs de dirijat al maestrului Măcelaru în Europa și consider că interesul este foarte mare și ne dorim să avem foarte mulți oameni înscriși la acest curs de dirijat, pentru a avea și oportunitatea de a-i selecta pe cei mai buni.


Știu că organizați, de asemenea, o serie de cursuri de măiestrie interpretativă în luna august. Ne puteți spune mai multe?

Sunt în total șapte profesori pe care i-am contactat; sunt membri ai orchestrei noastre, membri foarte valoroși din orchestre din străinătate și din orchestre naționale foarte bune din România. Este vorba despre cursuri de vioară, de violă și de violoncel, pe două categorii de vârstă - 10-19 și 19-30. Avem iar o chestie inedită anul acesta. Vom ataca puțin și partea de muzică de cameră și ne așteptăm să avem unul, două ansambluri de muzică de cameră cu care fie Sașa Bota sau Irina Simon-Renes vor lucra. Fiecare participant al acestor cursuri va primi două ore individuale cu profesorul și două ore de grup în care va învăța împreună cu ceilalți participanți la curs.


Care sunt planurile legate de Romanian Chamber Orchestra pentru perioada următoare?

În august vom organiza aceste masterclass-uri, cursuri de dirijat dar și Call For Scores, care este un stimulent pentru tinerii compozitori români de a compune sau de a readapta lucrări gata scrise pentru orchestră de coarde. Vom avea un turneu în august, care va cuprinde două sau trei orașe. Încă stabilim datele finale pentru aceste orașe. Cel mai important concert din turneu este pe data de 19 august, în cadrul Festivalului Vara Magică, la București, în fața Ateneului Român, unde vă invităm cu drag. Vom concerta în mai multe orașe din România. Pe termen lung, ne dorim ca în anul următor să avem un turneu internațional în care să prezentăm pe acești români întregii Europe sau întregii lumi. Ne dorim să ne dezvoltăm în continuare, să facem proiecte atât educative, cât poate și sociale pe viitor și să consolidăm acest ansamblu care se dorește a deveni un ambasador muzical al României.

Interviu realizat de Larisa Scumpu