ACUM:
10.00
Interpreții Festivalului George Enescu 2019
Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Urmează: 11.00 Glissando Clasic, jazz & more estival.
Apoi: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Nick Lampert despre turneul românesc susținut de Birmingham Festival Choral Society

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 29 Mai 2019 , ora 9.18

În perioada 28 mai - 1 iunie, Birmingham Festival Choral Society susține un turneu în trei orașe din România: București, Brașov și Sighișoara. Detalii ne-a oferit Nick Lampert, manager de concerte al ansamblului britanic.


Înainte să discutăm despre concertele pe care le susțineți în România, aș vrea să vă rog să ne ajutați să vă cunoaștem puțin mai bine. Cum ați descrie, în câteva cuvinte, Birmingham Festival Choral Society.

Este un cor mixt de adulți, pe patru voci. Avem 52 de cântăreți care vin în România. Avem o istorie frumoasă pentru că, în secolul al XIX-lea, Mendelssohn și Dvorak veneau la Birmingham pentru a-și dirija lucrările în primă audiție, iar corul nostru făcea parte dina ceste evenimente. Acum interpretăm un repertoriu foarte variat de muzică clasică, din perioade diferite, cântăm și cântece tradiționale din insulele britanice, iar acum cântăm uneori chiar și jazz.


Ce veți interpreta în România?

Vom avea un program variat. Includem câteva piese clasice europene renumite de Vivaldi, Mozart și Brahms, dar ne dorim de asemenea să familiarizăm publicul român cu câteva fragmente de muzică sacră britanică și cu aranjamente ale unor cântece populare britanice.


Cum a luat naștere ideea acestui turneu românesc?

Noi susținem turnee în străinătate de foarte mult timp, în special în estul Europei, unde am fost în mai multe țări. Aceasta este prima dată când venim în România. Este o țară despre care eram foarte curioși și pe care nu am văzut-o până acum. Aranjamentele au fost făcute printr-un impresar de turnee din Marea Britanie - OneStage, cu ajutorul unei companii din București - Exact Tours și am fost, de asemenea, ajutați de British Council din București și de organizatorii programului de coruri de tineret Cantus Mundi.


Va exista o colaborare cu programul Cantus Mundi?

Da, suntem foarte bucuroși să colaborăm cu ei în unul dintre concertele noastre. Vom împărți scena, pe 29 mai, cu un cor de copii, intitulat Cu dor, care se află sub umbrela Cantus Mundi.


Când și unde se vor desfășura cele patru concerte?

Primul va avea loc mâine după-amiază, de la ora 18:00, la Universitatea Titu Maiorescu din București ; apoi, pe 29 mai, la ora 19:30, concertăm la Universitatea Națională de Muzică din București, alături de Cor cu Dor ; al treilea concert va avea loc la Sala Patria din Brașov - pe 31 mai, la ora 19:30, iar ultimul concert va avea loc la Sighișoara, pe 1 iunie, la ora 16:30.


Cum se va face accesul publicului la aceste concerte ?

Toate sunt cu intrare liberă, nu sunt bilete și nici nu este nevoie de rezervare în prealabil. Fiecare concert va dura în jur de 35 de minute fără pauză, va fi un program divers și, sper eu, bun. Muzicienii din Birmingham Festival Choral Society sunt încântați să desfășoare acest turneu în România. Vă invităm cu drag să veniți la unul dintre concertele noastre și ne-am bucura foarte tare să vă vedem acolo.

Interviu realizat de Ana Diaconu