ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu managerul Corului Madrigal, Emil Pantelimon

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 29 Februarie 2020 , ora 9.38

Ansamblul va susține un concert de gală în data de 5 martie, la Muzeul Național Cotroceni. 

Pentru început, vă rog să ne vorbiți despre Săptămâna Madrigal, un proiect ce aniversează celebrul ansamblu. Ce presupune această inițiativă?

Suntem în al cincilea an în care, pe 27 februarie am sărbătorit Ziua Madrigalului. Este de fapt, data de naștere a maestrului Marin Constantin, fondatorul Corului Național de Cameră Madrigal, care astăzi îi poartă și numele și se numește Madrigal Marin Constantin. Am instituit această zi a Madrigalului pentru a puncta și a-l onora pe maestrul Marin Constantin, dar în același timp și corul, care de 57 de ani, fără întrerupere, activează pe piața culturală românească și internațională. Fără doar sau poate, Madrigalul este un ambsador cultural al României, așa cum a demonstrat-o în toți acești 57 de ani de activitate și în cei care urmează deja, pentru că avem concerte programate anul acesta și la Berlin, anul viitor chiar în festivalul de la Salzburg, vom cânta la Mozarteum. Practic este excelența în muzica corală, națională și internațională, celebrată, iată, în luna februarie, în România, de către corul Madrigal și de către zecile de mii de copii din programul național Cantus Mundi, pentru că ziua Madrigalului, de fapt, înseamnă ziua sărbătoririi cântatului în cor. Vectorul de viziune pe care Madrigalul îl propune societății astăzi, sunt copiii și Cantus Mundi, programul național Cantus Mundi e instituit la inițiativa maestrului Ion Marin, celebrul dirijor internațional. Asta face integrarea socială prin cânt coral și mai ales, aducerea la un numitor comun al tuturor vocilor copiilor din România. Este o serie de evenimente în această săptămână a Madrigalului,f oarte interesantă, care se desfășoară, atât în mediul online, prin concursuri dedicate urărilor față de Madrigal și madrigaliști, atât a tinerilor copii, cât și a publicului care asistă la toate concertele noastre. Vom dezveli o plăcuță omagială în locul în care maestrul Marin Constantin a trăit din 1966 și până în 2006 și a primit vizitele celebrilor muzicieni internaționali, precum Yehudi Menuhin, precum David Oistrakh sau Henryk Szeryng, dar se va încheia cu gala Marin Constantin - 57, la Muzeul Național Cotroceni, pe data de 5 martie. Este o gală extraordinară, în care decernăm și premiile UNIMIR de anul acesta. Îi vom face cunoscuți pe cei care primesc această distincție cu un concert extraordinar în salonul Cerchez, unde muzica pe care a dirijat-o Marin Constantin, dar și piese pe care le-a compus domnia sa, vor suna într-un spațiu intim, cu o audiență intimă, să spun așa, vor răsuna pentru a serba al 57-lea an de activitate al Corului Național de Cameră Madrigal Marin Constantin, al șaselea an de când programul Cantus Mundi a devenit program național și al 95-lea an de când maestrul Marin Constantin s-a născut. Este un concert cu un public restrâns. Salonul Cerchez este un salon mic. Vor fi, practic, partenerii Corului Madrigal și avem un concurs în mediul online, în care punem la dispoziție câteva locuri publicului fidel al Corului Madrigal. Este un concert extraordinar, de muzică, în mare majoritate, contemporană, dar și preclasică, așa cum Madrigalul și-a început activitatea istorică. Vom difuza, după ce concertul se va încheia și în mediul online această gală, pentru publicul larg, pentru a se putea bucura toată lumea de ceea ce Madrigalul produce.


Cum arată calendarul din acest an al Corului Madrigal?

Urmează concertele de Paști din luna aprilie și câteva turnee naționale. În luna mai concertăm cu un program special de Stravinski, la Sala Pierre Boulez din Berlin și, cu siguranță, la Ambasada României din Berlin, într-o recepție specială. Urmează evenimentele de vară, dedicate copiilor și programului național Cantus Mundi, cu festivalurile pe care, în fiecare an, le organizăm, iar apoi, pe lângă câteva turnee în țară, urmează celebrele concerte și turnee de iarnă, unde Madrigalul este aplaudat și primit cu foarte mare bucurie, pentru că, de 57 de ani, sunetul Crăciunului înseamnă în România, sunetul Madrigalului.


Interviu realizat de Petre Fugaciu