ACUM:
17.00
Concertele Radio România Muzical
Urmează: 18.30 Jazzy hour cu Berti Barbera
Apoi: 19.30 Festivalul Internațional “George Enescu” – ediția 2019

Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul George Enescu 2019. Interviu cu Daniel Petrică Ciobanu

Bookmark and Share
Publicat: marți, 3 Septembrie 2019 , ora 12.44

Miercuri, 4 septembrie, debut pentru pianistul Daniel Petrică Ciobanu în cadrul Festivalului George Enescu, alături de Orchestra Radiodifuziunii Poloneze, conduse de Cristian Mandeal.

Daniel Petrică Ciobanu, sunteți pentru prima oară solist pe scena Festivalului Internațional George Enescu. Aș vrea să vă întreb dacă vă leagă vreun fel de amintiri de acest eveniment, atât de important pentru viața muzicală românească?

Da, bineînțeles. Este un festival absolut monumental, la care tot timpul am privit ca la un target extrem de distant și am fost luat chiar prin surprindere că, imediat după succesul la concursul din Tel Aviv, de la Arthur Rubinstein, am fost contactat de domnul Mihai Constantinescu, care este, din nou, un personaj în viața mea, pe care l-am respectat enorm, având în vedere anvergura festivalului și cât de rafinat încă, poate să-l mențină în viață. Bineînțeles, când am primit mail, a trebuit să mă ciupesc de câteva ori, să văd dacă e chiar o realitate sau vis. Imediat, în următoarea oră, după ce am primit mail, am făcut câteva exerciții de respirație, am trimis confirmare și am fost chiar super încântat că m-au și rugat să interpretez Concertul nr. 3 de Prokofiev, pe care cumva, simt că Prokofiev l-a scris pentru mine. Încă e un fel de Twilight între vis și realitate și abia aștept la câteva zile distanță să verific de fapt, dacă chiar o să se întâmple sau e așa, o fantezie.


Știu că ați fost multă vreme plecat din țară, dar totuși s-a întâmplat să asistați, ca spectator, la Festivalul Enescu? Ați păstrat în memorie vreun concert special, pe care să-l fi urmărit?

Nu am reușit niciodată să ajung. A fost tot timpul bătălia biletelor pe care nu am putut să o înfrunt, dar am ascultat bineînțeles înregistrări. Țin minte că l-am ascultat chiar pe Andrei Ioniță, în 2017 și a fost așa, o pseudorevelație, mai ales că îl și respect pe Andrei și suntem și colegi la Berlin. Am avut așa o admirație pentru tinerii care ajung să cânte în Festivalul Enescu.


Daniel Ciobanu, în recitalurile dumneavoastră, includeți adesea, muzică românească și chiar lucrări ale lui George Enescu. Aș vrea să vă întreb, când l-ați descoperit, în calitate de compozitor pe Enescu?

Ironic, l-am descoperit după ce-am plecat din România, simțind o oarecare datorie nescrisă de a promova muzica românească și am început așa, un pic mai domestic, cu piese de Silvestri, de Paul Constantinescu, de Radu Paladi și apoi am zis să îndrăznesc să intru și în lumea lui Enescu, care este o lume destul de specială și de particulară, un compozitor care imediat se deosebește de limbajul celorlalți compozitori români și nu numai. Îndeosebi am simțit o atracție spre Carillon nocturne al lui, care mi se pare absolut o bijuterie compozițională și, oarecum, mă trimite și pe plaiurile Moldovei. Partea monastică a acestei piese mă teleportează și transportă exact în cadrul mănăstirilor din Moldova, unde am petrecut destul de mult timp în adolescența mea și a fost o simbioză extrem de naturală și instantă.


Deci nu excludeți ideea ca la un moment dat, poate, să aveți un proiect discografic legat de Enescu, nu?

Cu siguranță, dar trebuie să adun un pic de experiență, pentru că e o lume destul de complexă, în care nu prea poți să te ascunzi și nici nu merită să abordezi repertoriul enescian la suprafață. În interior e un întreg univers, care are nevoie de timp să se dezvolte în fiecare interpret.


Într-un interviu pe care l-ați oferit pentru Radio România Muzical, după ce ați câștigat Premiul al II-lea și Premiul publicului la Concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv, spuneați că sunteți preocupați să creați un mediu destul de exotic pentru urechile obișnuite cu stereotipurile de pianist clasic, de interpretare muzicală clasică propriu-zisă. Se va înscrie interpretarea Concertului nr. 3 de Prokofiev pe această idee?

Da, bineînțeles. De asta m-am și bucurat enorm când am primit invitația la Festivalul Enescu și apoi propunerea de a interpreta Concertul nr. 3 de Prokofiev. Prokofiev însuși a fost considerat un enfant terrible. Tot timpul a încercat cumva să clatine tradițiile și cumva să lărgească spectrul stereotipic, compozițional și interpretativ, mai ales cu acest Concert al 3-lea. A fost scris, din câte țin eu minte, în 1913 și terminat în 1921, timp în care a avut mult timp să caute și să dezvolte conceptul acesta de a crea o piesă care să fie universal valabilă, în același timp și în timpul regimului stalinist, dar și o piesă cu care să experimenteze cariera internațională. A avut o bătălie destul de cruntă de dus, fiind două lumi extrem de diferite în perioada respectivă, dar cumva, prin concertul acesta care e extrem de bipolar și un pic capcană așa, pentru ascultător, ascultătorul niciodată nu o să fie ținut în zona de confort. Imediat cum se ajunge într-o oarecare zonă de relax și simți spătarul scaunului, imediat intervine un șoc, aproape un electro-șoc. Și asta m-a fascinat tot timpul, că e tot timpul într-o căutare de a șoca și asta e parte din caracterul meu și de-asta simt că efectiv a fost scrisă piesa pentru mine.


Ați mai colaborat până acum cu Orchestra Radiodifuziunii Poloneze?

Nu. E prima dată. Acum sunt în Katowice și am avut și ieri și astăzi repetiții cu maestrul Mandeal și orchestra poloneză și imediat, cred că după primele câteva măsuri am observat și prin orchestră, zâmbetul care ștampilează o colaborare fericită. Mă bucur pentru că este un concert destul de delicat metri și dacă nu ne sincronizăm poate să o ia în tot felul de direcții problematice, dar asta chiar nu am simțit deloc.


Sunteți și la o primă colaborare cu maestrul Mandeal?

Da. L-am ascultat chiar destul de recent cu Orchestra Română de Tineret în Berlin. Și acolo a fost un adevărat festin muzical.


Cu o zi înainte ca dumneavoastră să susțineți acest concert pe scena Festivalului Enescu, cu aceeași Orchestră a Radiodifuziunii Poloneze va cânta și Szymon Nehring, laureat al ediției 2017 a Concursului Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. V-ați cunoscut, cu siguranță, atunci. Vreau să vă întreb, ați mai păstrat legătura?

Da. Ne-am și întâlnit chiar și aici și o să ne vedem și la București. Da, a fost destul de dificil să nu păstrăm legătura, mai ales că după concurs am avut acele trei săptămâni cu 17 concerte în Israel, în care s-a creat o chimie destul de puternică. Plus că e din generația tânără, tot un interpret destul de interesant ca și concept interpretativ și ne-am împăcat destul de bine.


Desigur că cel mai cunoscut moment al biografiei dumneavoastră artistice rămâne câștigarea celor două premii la Concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. A fost acest moment determinant pentru tot ceea ce a urmat?

Concursul a coagulat activitățile anterioare și premiul din Brazilia, chiar și premiul din Africa de Sud, cumva filtrându-le prin confirmarea asta finală din Tel Aviv. Cumva a demarat mult mai ușor intrarea mea într-o agenție internațională, debutul la Carnegie Hall, în Elbphilharmonie. Cu siguranță ar fi fost un pic mai dificil  fără această ultimă confirmare pe scena din Tel Aviv.


Fără a minimaliza importanța Concursului Arthur Rubinstein, aș vrea să vă amintesc un alt moment care avusese deja loc în 2010 și despre care eu una nu am găsit prea multe informații. Ați fost invitat la Royal Festival Hall să cântați alături de Lang Lang?

Da, da.


Ce s-a întâmplat mai exact atunci?

În principiu fusese un proiect educațional, în care Lang Lang crease o orchestră cu 100 de pianiști și 50 de piane, pentru care s-au făcut anumite transcripții și aranjamente ale unor piese destul de cunoscute, poloneze de Chopin, parcă și Radetzki Marș. Apoi din acești 100 de pianiști, Lang lang a selectat trei care să interpreteze o piesă solo, un fel de debut la Royal Festival Hall. Printre aceștia trei m-am numărat și eu, unde am cântat o piesă de Constantin Silvestri, Baccanale.


A fost Lang Lang unul dintre modelele dumneavoastră?

Da, oarecum, pe partea admirației sale pentru muzică și rolul lui de ambasador al muzicii clasice, într-adevăr, e un caracter respectat și de luat în considerare.


Dar dacă ar fi să numiți trei pianiști pe care îi iubiți cel mai mult, din toate timpurile, care ar fi aceștia?

Cu siguranță, favoritul meu e Vladimir Horowitz, din cei trecuți și din cei prezenți. Sunt un mare fan al lui Mikhail Pletnev, Arcadi Volodov, Daniil Trifonov și Sokolov.


Daniel Petrică Ciobanu, aș vrea să vă întreb despre preocupările repertoriale pe care le aveți în momentul de față. La ce studiați atunci când nu lucrați la Concertul nr. 3 de Prokofiev?

Chiar acum sunt în fața unui pian și am un repertoriu la două piane, pe care îl pregătesc pentru festivalul pe care îl organizez eu la Piatra Neamț, care o să înceapă pe 12 septembrie, chiar cu un recital la două piane. Am pregătit un recital destul de infernal. Vom cânta câteva aranjamente de Griaznov, al lui Ravel Daphnis et Chloe, Suita nr. 2, Ravel La valse, asta e din prima partea pe care am numit-o Burjoazie și apoi în partea a doua, alt aranjament, tot al lui Viaceslav Griaznov, un tânăr care este stabilit în New York și în partea a doua, programul intitulat Decadență. Vom interpreta Ritualul primăverii de Stravinski, cu Petras Geniusas. Sper să mai rămânem în colaborare. Era destul de panicat așa, cu ritmul cardio care-l are în timp ce studiază piesele.


Vă ținem pumnii. Să iasă totul așa cum vă doriți, pentru că știu că este un eveniment de suflet acest festival de la Piatra Neamț. Cum va fi următoarea stagiune pentru Daniel Petrică Ciobanu?

Se presupune a fi destul de confortabilă, aș putea spune, că e primul an în care o să am un oarecare sprijin pe partea administrativă. Recent am semnat cu agenția din Londra, Intermusica și o lună de zile am evaluat toate evenimentele și ne-am pus la punct. E prima dată când mi se întâmplă în viață să am un plan general stabil și în care să fiu sprijinit și ajutat cu toată logistica, cu sugestii de concerte și bineînțeles, toată partea de networking, care se desfășoară în spatele fiecărui eveniment și sunt extrem de entuziasmat să văd cum se va derula acest an, care are câteva debuturi destul de importante, în Gewandhaus, în Leipzig, în Parma, cu Filarmonica Toscanini. Se discută acum un debut la Tonhalle, Zurich și în Dresda, cu Staatskapelle, care sunt niște nume, care mă țin un pic așa, în fibrilații. Dar sper, cu ajutorul agenției, că o să am mult mai mult timp să mă focusez pe partea pianistică.


Ne putem aștepta și la un disc în viitorul apropiat?

Încă nu pot să povestesc foarte mult, dar va fi un anunț destul de curând, în care voi anunța și o dată de debut cu casa de discuri.


Interviu realizat de Monica Isăcescu