Interviuri Înapoi

AUDIO. Ansamblul Archaeus în Gala Tinerimea Română

Publicat: marți, 24 Noiembrie 2015 , ora 10.36

Ediția a IV-a a Galei Tinerimea Română continuă marți, 24 noiembrie 2015, cu concertul ansamblului Archaeus. Programul cuprinde opusuri foarte rar interpretate, semnate de Johann Sebastian Bach și Dimitrie Cantemir, ansamblul evoluând sub conducerea lui Liviu Dănceanu, cel care ne-a acordat următorul interviu.

Ansamblul Archaeus va concerta în această seară la Centrul Național de Artă "Tinerimea română". Îl putem considera un concert aniversar? Ce anume ați pregătit pentru cei care vor fi în sală?

De fapt, aniversarea a 30 de ani de activitate a Ansamblului Archaeus se va produce în ziua de 30 noiembrie, la Ateneul Român, iar diseară este tot un concert sub formă de aniversare, în sensul că vor fi sărbătoriți doi mari compozitori ai barocului. Îndrăznesc să spun doi mari compozitori cu toate că unul este într-o ipostază insolită, acea de compozitor, e vorba de Dimitrie Cantemir vs. Johann Sebastian Bach. Este un proiect pe care noi îl pritocim de mai mult timp și în care vrem să încercăm un dialog, sigur, peste timp și peste stiluri - între cele două personalități care aparțin nu numai muzicii. Așa cum se știe, Cantemir a fost un enciclopedist, istoric, scriitor, muzician, om politic ș.a.m.d., iar Johann Sebastian Bach - puțină lume știe - era unul dintre profesorii de la Thomaskirche din Leipzig unde, în afară de disciplinele muzicii, preda și discipline umaniste și chiar unele discipline extrase din arealul biologiei. Deci, două personalități care sunt puse față în față, fiecare cu specificul ei sonor. Bach este foarte cunoscut publicului meloman, Cantemir - mai puțin. În orice caz, sperăm ca cele personalități să comunice, dacă nu sonor, să comunice cel puțin intelectual.


Așa cum ne-a obișnuit Ansamblul Archaeus, în program va fi prezentă și o lucrare contemporană semnată de dumneavoastră. Câteva cuvinte despre Cantebachmir?

Este vorba de o lucrare care fuzionează la modul sonor două atitudini opuse; e vorba despre o melopee în stil Cantemir, o melopee orientală, care este pusă într-un chenar de fugă… Fuga, nu-i așa, fiind o formă imanentă barocului, pe care Bach a polizat-o la modul exemplar.

Veniți să ascultați lucrări baroce de Bach și Cantemir, pentru că cei doi compozitori, chiar dacă aparțin unor spații diferite - aș spune la modul glumeț - au purtat ambii peruci! Vă mulțumesc!


Interviu realizat de Lucian Haralambie