ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Agenda de concert Înapoi

Audiții pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), la București

Bookmark and Share
Publicat: luni, 30 Septembrie 2019 , ora 14.28

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani sunt invitați să participe la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc pe 3 noiembrie 2019 la București. Termenul limită pentru înscriere este 13 octombrie 2019.Începând din anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

EUYO este un proiect muzical european ce reunește cei mai talentați muzicieni din toate țările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internațională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice și economice. Concertele și turneele susținute în întreaga lume, colaborarea cu personalități ale lumii muzicale și nivelul excepțional de pregătire al muzicienilor au făcut din EUYO una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își doresc o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni profesioniști de marcă, iar cea mai mare parte a lor își găsesc cu ușurință locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecții în fiecare țară. Chiar și membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-și păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au șansa să cânte în orchestră în timpul anului.

EUYO susține în general două turnee anuale, în primăvară și în vară, care includ reprezentații în cele mai importante săli de concerte și festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidență, de studiu și repetiții intensive. Pe lângă turneele tradiționale, EUYO susține frecvent concerte și turnee în Europa și pe alte continente.

În cadrul turneelor din 2019 au avut loc rezidențe la Ferrara, Grafenegg și Bolzano; concerte în Austria, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie și Oman și proiecte de muzică de cameră în Europa, China și America de Nord. Programul a inclus simfonii de Bruckner (nr. 4), Mahler (nr. 5), Beethoven (nr. 9) și Șostakovici (nr. 10) și numeroase lucrări solo, sub bagheta dirijorilor Vasily Petrenko și Stephane Deneve.

"EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică." - Vladimir Ashkenazy

Detalii complete privind condițiile de participare și înscriere pe www.euyo.eu/apply.
În România, audițiile sunt organizate în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București.
Partener media: Radio România Muzical.
Contact: Direcția Comunicare și Promovare, 031 7100 622, biroul.presa@icr.ro