Acum: 10.00
Arpeggio • 3 ore cu și despre Compozitorul săptămânii, Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, Review discografic.
Urmează: 12.55
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 12.59
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Evenimentele săptămânii

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 |

Ascultă 5 minute de muzică clasică - un proiect Radio România Muzical

Publicat: joi, 28 Septembrie 2017 , ora 15.16
 
Bookmark and Share
Din 1 și până în 31 octombrie, "Ascultă 5 minute de muzică clasică" în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - grație unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice și de jazz. Proiectul aduce în fiecare zi înregistrarea unei lucrări foarte cunoscute, în spații aglomerate și neobișnuite pentru audiția muzicii clasice, deschizând astfel, către publicul larg, universul acestui tip de artă sonoră, etalon al valorii și tradiției.

Unul dintre principalele proiecte educative și culturale ale corporației publice Radio România, campania "Ascultă 5 minute de muzică clasică" a pornit în octombrie 2010 și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.

Partenerii proiectului pentru ediția octombrie 2017 sunt:

Arena Mall din Bacău

Băneasa Shopping City din București

Carrefour România

Castelul Bran

Cora România

CRH România

Dedeman

Hello Shopping Park din Bacău

Iulius Mall Iași

Iulius Mall Timișoara

Iulius Mall Cluj

Iulius Mall Suceava

Librăriile Humanitas

Mega Image

Metro Cash & Carry

Mobexpert

Mood Media

Palas Mall Iași

Park Lake din București

PwC România

Vivo Pitești

Vivo Baia Mare

Ascultă 5 minute de muzică clasică în școlile românești

Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică  clasică" a cunoscut din 2014 și o nouă formă de dezvoltare, grație unui parteneriat semnat între Radio România și Ministerul Educației Naționale. Proiectul facilitează apropierea copiilor față de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât și o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au și posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul școlar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică"; în anul școlar 2015-2016 la proiect au participat 145.000 de copii și au fost organizate și două concursuri naționale: unul de desene inspirate de muzică, pentru elevii claselor primare, și unul de audiții muzicale, pentru elevii claselor gimnaziale. În anul școlar 2016-2017, la proiect au participat 165.000 de elevi și a fost organizată a doua ediție a concursului național "Ascultă 5 minute de muzică clasică". Pentru anul școlar 2017-2018, proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" se deschide în 9 octombrie 2017.

Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute care găzduiește, de asemenea, fișierele audio ale pieselor din proiect, precum și concursul destinat elevilor.