ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Evenimentele săptămânii Înapoi

'Ascultă 5 minute de muzică clasică', între 1-31 octombrie, în spații neconvenționale din întreaga țară

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 27 Septembrie 2019 , ora 14.43

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket? Răspunsul este pozitiv : din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme.

Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul și business-ul românesc, care au susținut inițiativa cu entuziasm, observând impactul pozitiv pe care campania o are și asupra propriilor angajați, și asupra clienților lor din întreaga țară: Carrefour România, Cora România, Mega Image, Mobexpert, Dedeman, Leroy Merlin, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, CRH România, Iulius Mall din Iași, Timișoara, Cluj și Suceava, Mood Media, Palas Mall Iași, ParkLake Shopping Center și Băneasa Shopping City din București, PwC România, Raiffeisen Bank, Vivo din Pitești și Baia Mare, Arena Mall din Bacău, Hello Shopping Park din Bacău, Total.

O altă latură a proiectului se derulează în școlile românești, "Ascultă 5 minute de muzică clasică" fiind un program național la care, în ultimul an școlar, 2018-2019, au participat peste 220.000 elevi. Proiectul debutează în școli în data de 7 octombrie 2019.

În legătură cu proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică", Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center din București organizează sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00, un concert inedit: "Clasic chic" cu violonistul Răzvan Stoica, pianista Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius, eveniment urmat de lansarea discului "Instinct" semnat de Răzvan Stoica, unul dintre cei mai buni violoniști români ai momentului, care cântă pe o vioară Stradivarius.

Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute. Radio România Muzical, unicul post de radio românesc dedicat muzicii clasice, poate fi ascultat în FM (97.6 și 104.8) sau live online la www.romania-muzical.ro.