Acum: 1.00
Notturno • produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00
Musica viva • Matinalul altfel marca Radio România Muzical.

 

Apoi: 9.50
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 


Cronici

Arhivă : 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Anne-Claire Rey-Bellet – o altfel de privire asupra muzicii și mișcării

Publicat: luni, 21 Martie 2016 , ora 20.33
 
Bookmark and Share

Din fotografiile patinate, Emile Jaques-Dalcroze, discipol în tinerețe al lui Leo Delibes și Gabriel Fauré, privește către noi cu bonomie și curiozitate. Însă amprenta vintage a imaginilor nu estompează spiritul vizionar, avangardist, pe care Dalcroze îl radiază și prin acest tip de mărturii. Îi simți imediat în privire natura cercetătoare, în continuă mișcare, care l-a îndemnat să caute la începutul secolului trecut o metodă pedagogică vie, capabilă să trăiască împreună cu sunetul, în opoziție, astfel, cu sistemul tradițional abstract, mult prea axat pe teorie și rutină.  Iar în opinia lui Dalcroze mediatorul perfect este corpul, pentru că fiecare dintre noi avem în mod spontan un firesc răspuns fizic la stimulii sonori care ne sensibilizează. Un răspuns care, conform propriilor sale observații, variază în contact cu diferite structuri ritmice, melodice și agogice și care își extinde beneficiile către mai multe teritorii: ne ajută să simțim muzica mult mai organic și să integrăm coerent principiile sale, ne dezvoltă expresivitatea, îmbunătățește atenția, capacitatea de concentrare, stimulând, astfel, într-un mod creativ, întregul aparat cognitiv. Conflictul dintre minte și corp, dintre componenta emoțională subiectivă și expresia exterioară - probleme comune ale unui prezent în care interogările antagonice în propriul sine au devenit de multă vreme o constantă - reprezintă elemente pe care pedagogia Dalcroze le abordează într-o manieră relaxată și ludică. Iar asta se întâmplă pentru că suntem ceea ce gândim, ceea ce simțim, un adevăr pe care muzicianul elvețian l-a înțeles și mai bine în clipa când a realizat că sistemul tradițional crea specialiști cu probleme în a-și manifesta creativitatea pe plan sonor, adică tocmai pe terenul pe care ar fi trebuit să se miște mai fluent. O realitate pe care inspiratul pedagog a făcut tot ce i-a stat în putință să o schimbe, convins că relația dintre ureche și răspunsul corporal poate genera o forță muzicală uriașă.

Toate aceste idei au prins realmente viață pe scena Sălii ”George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București în 10 și 11 martie 2016, în cadrul atelierelor de ritmică Dalcroze susținute de energica Anne-Claire Rey-Bellet, profesor de ritmică la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva și cofondator al Asociației Dalcroze România, acțiune înscrisă în proiectul Culture through music/Cultură prin muzică. Studenți, profesori de muzică sau educatori au putut experimenta principiile lui Emile Jaques-Dalcroze mișcându-se continuu, cântând, dansând, jucându-se cu diferite obiecte (eșarfe colorate, mingi, pahare de plastic și chiar banalul plici de insecte, cu o funcționalitate artistică surprinzătoare), a căror simbolistică varia în funcție de muzică sau dictând muzica. Anne-Claire Rey-Bellet are o capacitate extraordinară de a umple spațiul, de a infuza  o energie teribilă în fiecare gest, fiind astfel personificarea vie a dezideratului nutrit la începutul veacului trecut de Emile Jaques-Dalcroze. Dincolo de joc și libertate simțeai însă că tot ce se petrece are în spate piloni clari din punct de vedere conceptual, fiecare exercițiu creativ conducând către o disciplinare intuitivă, către o descoperire din altă perspectivă a unor concepte de bază ale muzicii. Imaginația are un rol prioritar în cadrul acestei metode, a cărei adaptabilitate la stimuli se dovedește extraordinară. Am văzut multe zâmbete în aceste două zile, am auzit multe exclamații de uimire admirativă și am observat mai ales bucuria cu care fiecare dintre participanți, de la 20 până la 60 de ani, au experimentat tot ceea ce se întâmpla. Am simțit și jena unora în a-și asculta semnalele corpului, ușoara reticență în a se abandona  impulsurilor muzicii și nu am fost surprinsă, pentru că știu că provenim cu toții dintr-un sistem pedagogic pentru care mintea era cumva disociată de un corp privit chiar cu condescendență uneori. Dalcroze ne învață să restabilim această prețioasă legătură dintre creier și trup, se recreăm simbioza originară și să descoperim beneficiile care însoțesc această relație.  

Muzica acționează asupra întregului organism cu o forță magică, ce depășește înțelegerea comună și îți ia în stăpânire în mod irezistibil întreaga ființă. Să insiști în a analiza această forță înseamnă să îi distrugi de fapt esența spunea Emile Jaques-Dalcroze și în 10 și 11 martie am înțeles mult mai bine cuvintele sale. Cu ajutorul lui Anne-Claire Rey-Bellet am mai înțeles și că toate jocurile, exercițiile ritmice, cântecele, momentele improvizatorice reprezintă una dintre cele mai ingenioase și eficiente metode de a antrena atât corpul, cât și mintea în procesul sonor. Când corpul simte ritmul, mintea analizează mai eficient, în funcție de expresia gestuală. Pentru cei care s-ar putea întreba ce diferență este între dans și metoda Dalcroze, răspunsul ar fi că în cea de-a doua, conceptele muzicale sunt transferate către gest, sunt spațializate, astfel încât corpul și mintea să devină un tot unitar. Iar aici intrăm pe un teren foarte ofertant, pentru că atâta timp cât mișcarea este o expresie a ideilor muzicale, seria combinațiilor este infinită, mai ales dacă lăsăm loc liber imaginației. Mai trebuie spus că poate cel mai bun mod prin care se realizează interacțiunea vie, proaspătă dintre profesor și cursanți în cadrul atelierelor Dalcroze este asigurat de capacitatea improvizatorică a pedagogului, care se adaptează mereu, în funcție de context, cântând la pian fie un vals, fie o cantilenă lirică, fie un menuet zglobiu, un pasaj poliritmic sau fragmente jazzistice. Această flexibilitate repertorială reușește mereu să surprindă și să preîntâmpine orice senzație de rutină sau automatism. De altfel, nimic din întreaga personalitate a tonicei  Anne-Claire Rey-Bellet nu are vreo legătură cu zona conformistă și observând-o în cele două zile mi-am dat seama că toți cei prezenți și-ar fi dorit să o aibă multă vreme în preajma lor. Așadar, nu ezitați să experimentați - să trăiți arta sonoră înseamnă să vă redescoperiți propriul corp în relație cu ea și, poate, în mod surprinzător, să reevaluați muzica însăși.

Ioana Marghita