Festivalul International George Enescu 2013 Înapoi

Festivalul Internațional „George Enescu” se aude la Radio România Muzical

Bine ați venit pe pagina dedicată de Radio România Muzical Festivalului Internațional „George Enescu”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale României și, cu siguranță, cel mai important eveniment muzical din țara noastră.

Ca și în anii trecuți, Radio România Muzical reflectă pe larg Festivalul Enescu, în primul rând prin cele 63 de concerte transmise în direct, printre ele regăsindu-se și acele concerte-eveniment la care biletele nu mai sunt demult disponibile (cu excepția concertelor și recitalului lui Radu Lupu, care nu și-a dat acordul nici pentru înregistrare, nici pentru transmisiune directă și a recitalului lui Evgheni Kissin aflat în aceeași situație).

Parte dintre concerte și recitaluri vor fi înregistrate - este cazul, de exemplu, al spectacolului „The infernal comedy” cu John Malkovich și al recitalului lui Murray Perahia – și vor fi difuzate între 30 septembrie și 3 octombrie, de la ora 19.00.

În pauzele transmisiunilor directe vor fi difuzate interviuri cu muzicienii-protagoniști, a căror formă scrisă este disponibilă în galeria alăturată.

Un calendar al transmisiunilor directe și concertelor înregistrate care pot fi ascultate la Radio România Muzical este disponibil.

În fiecare zi, de la ora 13.07 (în week-end, ora 13.15), aveți la dispoziție Agenda Festivalului George Enescu, ce cuprinde știri, opinii, comentarii despre evoluțiile din Festivalul Enescu. Mai jos aveți link către galeria audio a acestei emisiuni.

De asemenea, ascultătorii Radio România Muzical sunt așteptați în 21 septembrie, de la ora 20, la seara Radio România Muzical din Piața Festivalului Enescu: un concert cu ansamblul vocal Jazzapela și un program incitant de jazz vocal.

18 septembrie 2013

Publicat: miercuri, 18 Septembrie 2013 , ora 10.09

În 18 septembrie sunt incluse în programul Festivalului "George Enescu" două concerte: la Ateneul Român, de la ora 17,00, va evolua Orchestra Simfonică din Lucerna condusă de dirijorul său principal, James Gaffigan, avându-l ca solist pe cunoscutul pianist turc Fazil Say. "El nu este doar un pianist strălucit, ci va deveni unul dintre cei mai mari artiști ai secolului al XXI-lea », nota publicația «Le Figaro» despre Fazil Say, care va interpreta la București Concertul nr. 21 de Mozart. Pe afiș figurează de asemenea poemul simfonic "Isis" de Enescu, într-o orchestrație realizată de Pascal Bentoiu după schițele compozitorului și Simfonia nr.104 de Haydn. Participă Corul de Cameră "Preludiu" condus de Voicu Enăchescu. Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical și Radio România Cultural.

Și tot în 18 septembrie, de la ora 19,30, revin în Festivalul «Enescu» surorile Katia și Marielle Labéque, artiste apreciate pe toate meridianele, ce propun publicului Concertul în re minor pentru două piane  de Francis Poulenc. Cele două muziciene evoluează la Sala Palatului alături de Orchestra Filarmonicii din München, renumit ansamblu al cărui director muzical a fost timp de 17 ani maestrul Sergiu Celibidache. Programul este completat de alte două opusuri din repertoriul francez compuse de Maurice Ravel și César Franck. La pupitru se va afla Semyon Bychkov, soțul pianistei Marielle Labéque. Celebrul dirijor născut la Sankt Petersburg ocupă din anul 2012 un post de conducere creat special pentru el de Orchestra Simfonică BBC. Printre proiectele sale în actuala stagiune se numără concerte și spectacole de operă în colaborare cu Filarmonica din München, Metropolitan Opera, Orchestrele Simfonice din Chicago și Londra.


Festivalul George Enescu la Radio România Muzical - 18 septembrie

  • AGENDA FESTIVALULUI. ora 13.07. Realizator MARINA NEDELCU. Producător Cristina Comandașu


  • Concert în direct. Ora 17.00. Ateneul Român
Seria "Recitaluri și concerte camerale"

LUCERNE SYMPHONY ORCHESTRA

Dirijor : JAMES GAFFIGAN

Program :

George Enescu - Poemul simfonic "Isis" (orchestrație de Pascal Bentoiu - după schițele compozitorului)

Cu participarea Corului de Cameră "PRELUDIU" al Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" Dirijor : VOICU ENĂCHESCU

Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 21 pentru pian și orchestră în Do Major K.467

Joseph Haydn - Simfonia nr. 104 în Re Major "Londra"

Comentează - Ruxandra Arzoiu

Redactor- Monica Mihalache