Acum: 1.00
Notturno • Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00
Allegro... de weekend • Un matinal clasic, într-un tempo vivace.

 

Apoi: 9.50
Promo • Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

 


Discul de muzică clasică al anului 2015

VIDEO. Andris Nelsons - primul album din seria 'Sostakovici în umbra lui Stalin': Music box, 24 august

Bookmark and Share
5 4 3 2 1

Scor : 4.50 ( 8 voturi)

În cadrul emisiunii de actualitate discografică vă propun un disc lansat în 31 iulie 2015, care cu siguranță va fi unul dintre albumele premiate la nivel internațional ale anului 2015: primul disc din seria "Sostakovici în umbra lui Stalin" semnată de Orchestra Simfonică din Boston, dirijată de Andris Nelsons.

Este vorba despre un proiect care se întinde pe următorii doi ani și înseamnă înregistrarea unor lucrări scrise între anii 1936 și 1953 de Dmitri Sostakovici, adică între anul când a căzut pentru prima dată în dizgrația regimului stalinist, până la moartea lui Stalin. În serie vor figura deci simfoniile de la 5 la 10, alături de momente orchestrale din opera "Lady Macbeth din Mtsensk", acea operă care a făcut ca Șostakovici, altădată un favorit al avangardei sovietice, să fie practic judecat de ziarul Pravda, principalul instrument media al Partidului Comunist.

O poveste despre un compozitor în dizgrația regimului stalinist

Opera "Lady Macbeth din Mtsensk" a fost scrisă de Șostakovici între anii 1930-1932 și s-a bucurat de un succes de invidiat încă de la premieră, fiind preluată și în repertoriul unor teatre de operă din vestul Europei. În ianuarie 1936, Stalin însuși a venit la Opera din Moscova, iar spectacolul din acea seară era tocmai "Lady Macbeth din Mtsensk": la două zile după aceea, Pravda vorbea despre "noroiul care înlocuiește muzica în această operă". Sostakovici a trăit ani după aceea cu teama că poliția secretă îl va ridica de acasă în miez de noapte; în 1962 a revizuit partitura operei "Lady Macbeth din Mtsensk" transformând-o în "Katerina Ismailova", însă în secret l-a rugat pe prietenul său Mstislav Rostropovici ca în cazul în care într-o zi va pleca din Uniunea Sovietică, să ia cu el partitura originală a operei și aceea să fie versiunea pe care să o transmită teatrelor din întreaga lume pentru a fi pusă în scenă.

Iată o poveste care pentru cei care nu au cunoscut comunismul, pare neverosimilă. Până la urmă, o operă e doar o operă, în primul rând, în cazul lui Sostakovici cu a sa "Lady Macbeth din Mtsensk", o muzică foarte frumoasă, așa cum putem constata și din Passacaglia prezentă pe discul lansat în 31 iulie 2015.

Andris Nelsons, unul dintre cei mai căutați dirijori ai timpurilor noastre

Sostakovici în umbra lui Stalin - iată un proiect ambițios de 5 discuri propus de dirijorul leton de 36 ani Andris Nelsons, pe care vom avea ocazia să-l ascultăm în curând și la București: în 19 și 20 septembrie va conduce Orchestra Concertgebouw din Amsterdam la festivalul Enescu 2015.

Andris Nelsons, un discipol al legendarului deja Mariss Jansons, este privit ca unul dintre ultimii continuatori ai școlii ruse de dirijat - el de altfel a studiat la Sankt Petersburg și s-a lansat de timpuriu într-o spectaculoasă carieră internațională: la 28 ani devenea dirijorul principal al City of Birmingham Symphony Orchestra, la 30 ani conducea primul său spectacol la Teatrul Metropolitan din New York, la 34 ani era numit directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Boston, una dintre cele mai bune orchestre americane, care i-a prelungit recent contractul până în stagiunea 2021-2022. Andris Nelsons a fost și unul dintre numele vehiculate pentru preluarea funcției de director muzical al Filarmonicii din Berlin.

Cred că Andris Nelsons este candidatul perfect pentru interpretarea muzicii lui Sostakovici: cu studii în Rusia, cunoscător direct al realităților trăite și de Sostakovici în vremea comunismului, acum, dirijor al unui ansamblu de mare calibru, această Orchestra Simfonică din Boston care pare să aibă totul: coeziune, muzicalitate, tehnicitate. Asculți Simfonia a X-a de Sostakovici și nici nu realizezi că ea a fost înregistrată într-un concert live; această simfonie a X-a a cărei premieră a avut loc în decembrie 1953, la câteva luni după moartea lui Stalin.

O simfonie despre Stalin

Este încă controversată ipoteză că această simfonie a X-a este despre Stalin și perioada stalinistă; în volumul de mărturisiri pe care muzicologul Solomon Volkov l-a publicat în 1979 drept mărturisiri pe care Șostakovici i le făcuse între 1971 și 1974 se găsește scris despre Simfonia a X-a: "Într-adevăr l-am descris pe Stalin în simfonia a X-a. Am scris-o chiar după moartea lui Stalin și nimeni nu a bănuit despre ce era vorba în ea. Estedespre Stalin și perioada stalinistă. Partea a doua, un scherzo, este un portret muzical al lui Stalin. Sigur, sunt și multe alte lucruri în ea, dar în linii mari, despre asta este vorba".

Noul album semnat de Andris Nelsons și Orchestra Simfonică din Boston poate fi ascultat luni, 24 august, de la ora 19.00 și este inclus în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului

Cristina Comandașu


Nume, prenume

Localitatea

Vârsta


Comentariu