Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul International "George Enescu" - despre concertele Orchestrei Simfonică a Teatrului Mariinsky, Valery Gergiev, Corul Radio; despre Orchestra Gulbenkian, Lawrence Foster, Dana Ciocarlie

Publicat: vineri, 12 August 2011 , ora 20.20
Cu siguranţă că printre principalele atracţii ale acestei ediţii se numără şi cele două concerte ce vor fi susţinute de Orchestra Simfonică a Teatrului "Mariinski" din Sankt Petersburg dirijată de celebrul Valeri Gergiev, in 11 şi 12 septembrie, la Sala Mare a Palatului din Bucureşti. Una dintre cele mai longevive din Rusia, orchestra amintită a interpretat in premieră, de-a lungul timpului, titluri de referinţă semnate de Ceaikovski, Prokofiev, sau Şostakovici. Director general al Teatrului Mariinsky, celebrul Valery Gerviev este, de asemenea, dirijorul principal al Orchestrei Simfonice din Londra. In 11 septembrie, la Sala Mare a Palatului, muzicienii ruşi pot fi ascultaţi interpretand lucrări de Wagner, Skriabin şi Richard Strauss. Solist: pianistul Alexander Toradze. In 12 septembrie, tot in Sala Mare a Palatului, va fi prezentat un program alcătuit din opusuri de Rodion Şcedrin, George Enescu şi Modest Mussorgski. La prezentarea Simfoniei a III-a de George Enescu işi va da concursul Corul Academic Radio. Ora de incepere a ambelor concerte: 19 şi 30 de minute. O lucrare de Enescu va fi prezentă şi in programul concertului de marţi, 13 septembrie, cand la Ateneul Roman se afla Orchestra Simfonică Gulbenkian din Lisabona condusă de directorul artistic şi dirijorul său principal, Lawrence Foster, fost director artistic al Festivalului "Enescu". Ansamblul portughez fondat in 1962 va interpreta, alături de Suita a III-a "Săteasca" de George Enescu, Simfonia a II-a "The Age of anxiety" de Leonard Bernstein - cu participarea pianistei Dana Ciocarlie - şi Variaţiuni şi fugă op. 34 de Benjamin Britten pe o temă de Henry Purcell. Concertul Orchestrei Simfonice Gulbenkian conduse de Lawrence Foster poate fi urmărit aşadar in 13 septembrie, la Ateneul Roman, de la ora 17.00. Toate concertele amintite vor fi transmise in direct de Radio Romania Muzical şi Radio Romania Cultural.