Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Dialogues' - concert cameral în Festivalul 'Cluj Modern'

Publicat: luni, 8 Aprilie 2024 , ora 0.00

Luni, 8 aprilie 2024, are loc un nou concert în cadrul ediției a XV-a a Festivalului internațional de muzică contemporană Clui Modern, organizat de Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

În Sala Studio a instituției va fi prezentat, de la ora 19.00, un program intitulat Dialogues. În prima parte va evolua ansamblul ATEM din Timișoara în piese de Diana Rotaru, Anatol Vieru, Doina Rotaru și Cornel Țăranu, iar apoi Ansamblul de percuție al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima va prezenta pagini de Sebastian Țună, Liviu Dănceanu și Gustav Mahler.

Actuala ediție a Festivalului Cluj Modern, dedicată memoriei compozitorului Cornel Țăranu, va continua până în 12 aprilie cu recitaluri, concerte și un simpozion de muzicologie.

Larisa Clempuș