ACUM:
19.00
Planeta jazz
De la swing la stilul anilor 2000, marile nume ale jazzului
Urmează: 19.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 19.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert al Corului Canticum în cadrul Galei 'Cantarad'

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 20 Iulie 2019 , ora 8.15

Sâmbătă, 20 iulie 2019, începând cu ora 18:00, în Sala Mare a Filarmonicii de Stat Arad, va avea loc cea de-a doua ediție a Galei de muzică corală "Cantarad". Evenimentul, organizat de Asocația Culturală "Cantarad", parte a proiectului "Aradul cântă", va aduce pe scenă un invitat special: Corul Canticum din București dirijat de Răzvan Rădos.

Concertul vine ca o încununare a celor 6 zile de workshop de interpretare corală, care a avut loc în perioada 14-19 iulie 2019; în cadrul workshop-ului susținut de dirijorul Răzvan Rădos, participanții, cu vârsta cuprinsă între 15 și 65 de ani și ocupații diverse (elevi, cadre didactice, teologi, medici și polițiști), au identificat aspecte noi legate de tehnica vocală și interpretativă specifică muzicii corale și au învățat stilistica pieselor, respectiv acordajul. S-a pus accent pe perspectiva ludică, pe abordarea "învățare prin joc", publicul doritor de a asimila tehnici corale având parte și de momente de relaxare prin muzică, propuse de Răzvan Rădos- dirijorul Corului de Copii Radio, al Corului Canticum din București, dar și dirijor-fondator al Corului Regal.

Intrarea la Gala "Cantarad" este liberă, iar co-organizatorii evenimentului sunt Centrul Municipal de Cultură Arad, Arhiepiscopia Aradului și Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad.

Lucian Haralambie