Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Recital de pian la patru mâini, în cadrul Festivalului de Arte de la Câmpina

Publicat: sâmbătă, 6 Iulie 2019 , ora 0.00
În cadrul Festivalului de Arte de la Câmpina, are loc sâmbătă, 6 iulie 2019, un recital de pian la patru mâini susținut de Camelia Pavlenco și Diana Spânu Dănilă, alături de cursanți ai festivalului. Programul, intitulat Dialogul fericit al muzicii - de la Haydn la Iosif Ivanovici, este prezentat la Casa de Cultură Geo Bogza, de la ora 18,00.
Pe agenda festivalului de la Câmpina, derulat în perioada 3-13 iulie, figurează recitaluri și cursuri de vară susținute de personalități din cultura românească și internațională. Master-class-urile de muzică, arte plastice, teatru și creație literară se desfășoară în Câmpina și Brebu (județul Prahova). Cursanții au prilejul de a susține recitaluri în mai multe spații precum Casa Municipală de Cultură Geo Bogza, Biserica Catolică Sfântul Anton de Padova din Câmpina sau Casa Domnească Brebu. Intrarea publicului este liberă.
Larisa Clempuș