ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Glissando (R) Clasic, jazz & more estival.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga concertează la Focșani

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 19 Iunie 2019 , ora 0.00
În cadrul turneului „România Universalis”, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga susțin, până în 28 iunie, o serie de recitaluri în instituții de cultură din țară. Prin acest turneu își propun să „marcheze prezența și importanța culturii românești în ansamblul european, integrând câteva dintre cele mai valoroase și mai cunoscute creații aparținând compozitorilor români în contextul marii muzici de pe continent”. Cei doi muzicieni interpretează opusuri de George Enescu, Dinu Lipatti, Eugene Ysaye, Pablo de Sarasate și nu numai. Recitalul de astăzi are loc la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, de la ora 19,00. Până în 28 iunie, Diana Jipa și Ștefan Doniga vor mai putea fi ascultați la Arcuș, București și Tecuci.
Dedicat președinției României la Consiliul Uniunii Europene, turneul este organizat de Asociația Culturală HEART-CORE, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și în parteneriat cu Radio România Muzical.
Ana Diaconu