Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

3 concerte în cadrul Zilelor Muzicii Sacre de la Târgu Mureș

Publicat: duminică, 9 Decembrie 2018 , ora 0.00

Trei concerte au loc duminică, 9 decembrie 2018 în cadrul Zilelor Muzicii Sacre organizate de Filarmonica din Târgu Mureș. La Biserica Greco-catolică, de la ora 9,00, Corul Mixt al Filarmonicii condus de Vasile Cazan va interpreta coruri celebre din oratorii. La pian - Antonia Someșan.
De la ora 17.00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș vor evolua Corul Mixt Echo al Bisericii Adventiste din Miercurea Nirajului și Orchestra de coarde ciupite Lyra dirijate de Vasile Cazan. Împreună cu organista Molnár Tünde, ansamblurile vor prezenta lucrări de referință din literatura muzicală sacră.
De la aceeași oră, la catedrala Ortodoxă Înălțarea Domnului, Corala Tropar condusă de Lelia Albu va interpreta piese religioase.

Zilele Muzicii Sacre din Târgu Mureș, aflate la cea de-a 29-a ediție, se vor încheia în 22 decembrie.

Monica Isăcescu