Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Recviemul de Verdi la Opera din Cluj-Napoca

Publicat: duminică, 28 Octombrie 2018 , ora 0.00
La Opera Națională Română din Cluj-Napoca este programat, de la ora 18:30, un spectacol cu Recviemul de Giuseppe Verdi. În versiunea regizorală imaginată de Rareș Trifan, vor putea fi ascultați: soprana Diana Țugui, mezzosoprana Andrada Ioana Roșu-Vaida, tenorul Hector Lopez și basul Petru Burcă. Orchestra Operei clujene va fi dirijată de Cristian Mandeal. Concertul este dedicat memoriei basului Gheorghe Roșu, iar fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi destinate refacerii Palatului Episcopiei Greco-Catolice din Oradea.
Ana Diaconu