Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Remus Azoiței în concert la Iași

Publicat: vineri, 19 Octombrie 2018 , ora 0.00
La Casa de Cultură a Studenților din Iași are loc în această seară un concert în cadrul stagiunii 2018-2019 a Filarmonicii „Moldova” din localitate. Violonistul Remus Azoiței va prezenta Concertul nr. 5 KV 219 în la major pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, sub bagheta tânărului dirijor Li Haoran, câștigător al concursului "Jeuness Musicales" din 2014. Programul este completat de „Mephisto waltz” nr. 1 de Franz Liszt și Simfonia a II-a op. 43 în re major de Jean Sibelius. 
Petre Fugaciu