ACUM:
20.21
Armonii preclasice
Un regal de muzică renascentistă și barocă.
Urmează: 21.21 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.
Apoi: 23.30 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R) Marile nume invitate, în înregistrări de referință.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul 'Pianul călător' continuă la Alba Iulia

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 11 Aprilie 2018 , ora 0.00
Pianistul Horia Mihail continuă în această seară, la Casa de Cultură din Alba Iulia, cea de-a opta ediție a Turneului „Pianul călător”, organizat de Asociația Culturală „Accendo”, The Culture Hub și Pro Contemporania, în coproducție cu Radio România Cultural, Radio România Muzical și Radio România Regional. Pentru anul 2018, cel al aniversării Centenarului Marii Uniri, Horia Mihail a ales formula unui turneu „Best of”, prin care își invită publicul să reasculte celebra Sonată nr. 11 în la major „Alla turca” de Wolfgang Amadeus Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014 sau la fel de celebra „Sonată a lunii” de Ludwig van Beethoven, din turneul anului 2013, dar si o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, „Scene din copilărie” de Robert Schumann. În final, pianistul interpretează, tot în premieră pentru Turneul „Pianul călător”, Rapsodia Română nr. 1, în transcriptia pentru pian realizată chiar de George Enescu. După concertul care va avea loc astăzi, de la ora 19:00, la Casa de Cultură din Alba Iulia, „Pianul călător” își continuă itinerarul în orașe precum Deva, Roman, Suceava sau Tecuci, urmând ca, în datele de 25 aprilie și 4 mai să poată fi auzit la Sala Radio și, respectiv, la Sala „Teatrelli” din capitală.
Ana Diaconu