ACUM:
21.21
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R) Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Apoi: 0.00 Interpreții Festivalului Enescu 2019 (R)

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Se încheie proiectul 'Din toate colțurile lumii spirituale', derulat la Biserica Evanghelică din Criț

Bookmark and Share
Publicat: duminică, 1 Aprilie 2018 , ora 0.00
Astăzi, în ambianța Bisericii Evanghelice din Criț, județul Brașov, are loc ultimul eveniment din cadrul proiectului intitulat „Din toate colțurile lumii spirituale”. Începând din data de 28 martie, s-a derulat o serie de concerte vocal-instrumentale organizate în Săptămâna Patimilor la catolici și protestanți, de Asociația Cultura Viva Sighișoara, în cadrul Academiei Sighișoara și în parteneriat cu Fundația Michael Schmidt.
În cadrul proiectului, 5 artiști români și 5 artiști străini (din Elveția, Spania și Austria) au susținut concerte camerale, destinate publicului larg și un concert dedicat copiilor și tinerilor din localitate și așezările învecinate. Îi amintim, dintre interpreți, pe violoniștii Alexandru Gavrilovici și Andrea Duca, pe violoncelistul Horațiu Ludușan și pe soprana Anna Weber.
Astăzi, începând cu ora 18:00, are loc un concert cameral, care propune un program cu lucrări de Gioachino Rossini, Bedűich Smetana și Alexandru Murariu, între alții.
Ana Diaconu