ACUM:
10.00
Interpreții Festivalului George Enescu 2019
Marile nume invitate, în înregistrări de referință.
Urmează: 11.00 Glissando Clasic, jazz & more estival.
Apoi: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe Festivalul Internațional de Chitară Timișoara

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 9 Martie 2018 , ora 0.00
Astăzi, 9 martie 2018, începe la Timișoara ediția a III-a a Festivalului Internațional de chitară, eveniment ce se va derula până în data de 16 martie 2018. Festivalul propune cursuri de măiestrie și conferințe la Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, precum și recitaluri și concerte desfășurate la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul și la Club Reflektor.
Noutatea acestei ediții o constituie evenimentul All guitars in concert, ce se va desfășura astăzi, 9 martie 2018, la Club Reflektor din Timișoara. Seara are menirea de a deschide panoplia artei chitaristice a festivalului către alte genuri muzicale cultivate, destinate diferitelor tipuri de chitare - informează organizatorii. Vor participa chitariști importanți ai Timișoarei ¬- Ilie Stepan, Toni Kuhn, Horea Crișovan, Dan Silviu Iliescu, Mircea Bunea, Ion Dorobanțu - care vor prezenta preponderent compoziții proprii în genuri diferite precum jazz, blues, fusion. Alături de aceștia vor evolua Victor Miclăuș, Ferencz Szekeres, Marcelle Poaty, Florin Cvașa, Grigore Teodorescu. Concertul începe la ora 21 și 30 de minute.
Irina Cristina Vasilescu