Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Spectacolul 'Kabaret', din nou pe scena Operei Naționale Române din Iași

Publicat: sâmbătă, 27 Mai 2017 , ora 0.00
Opera Națională Română din Iași propune astăzi, 27 mai, de la ora 18:30, o nouă reprezentație a spectacolului de teatru și dans realizat în coproducție cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din municipiu și intitulat „Kabaret – Nostalgie în două părți”. Într-o versiune regizorală și coregrafică imaginată de artista de origine ungară Yvette Bozsik, povestea readuce la viață, pe muzici precum Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski, întâmplări și personaje celebre ale cabaretului german din anii ’20-’30. Din distribuție fac parte actorii Teatrului Național „Vasile Alecsandri”: Pușa Darie, Livia Iorga, Constantin Pușcașu și Ionuț Cornilă.
Ana Diaconu