Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Corul 'Ion Vidu' invită publicul la concertul său anual de colinde

Publicat: marți, 20 Decembrie 2016 , ora 0.00
Corul "Ion Vidu" al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de prof. dr. Lucian Oniță, prezintă astăzi, 20 decembrie 2016, în Holul Universității Europene Drăgan din Lugoj, tradiționalul Concert de Crăciun. De la ora 18.00 publicul îi poate asculta și pe soliștii concertului: sopranele Ioana Mia Iuga, Maria Virginia Oniță, tenorul Daniel Zah și baritonul Bogdan Saracin. Invitați să cânte, alături de corul lugojean, sunt membrii Formației de Muzică de Cameră a Facultății de Muzică din Timișoara. Intrarea publicului este liberă.