Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Cazinoul din Constanța - deschis astăzi

Publicat: joi, 15 Septembrie 2016 , ora 10.56

Astăzi, 15 septembrie 2016, începând cu ora 13:00, Cazinoul din Constanța se va deschide pentru a găzdui dezbaterea cu titlul "Patrimoniul Regal la Marea Neagră" și expoziția "Scurtă istorie în imagini a Cazinoului din Constanța".

Evenimentul se va bucura de prezența unor personalități recunoscute în domeniu: academicianul Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București, Daniel Șandru, secretar de stat, coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Cancelariei Primului-Ministru și director onorific al revistei de cultură contemporană Timpul, pianista Raluca Știrbăț, inițiatoarea campaniei de salvare a casei lui George Enescu de la Mihăileni, Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța, Radu Cornescu, arhitect, și Florin Anghel, profesor la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța.

La finalul acestei zile, la Muzeul de Artă din Constanța va avea loc un recital susținut de pianista Raluca Știrbăț, președinte al Societății Internaționale "George Enescu" din Viena, începând cu ora 18:00. Intrarea este liberă pentru ambele evenimente.