Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Deschiderea Târgului Gaudeamus Litoral

Publicat: joi, 11 August 2016 , ora 0.00
Astăzi, 11 august 2016, se deschide la Mamaia ediția cu numărul VIII a Târgului Gaudeamus Litoral, organizat de Radio România - Centrul Cultural Media și Radio Constanța. Târgul se va derula până în data de 15 august în incinta unui pavilion expozițional mobil lansat, în premieră, în Piațeta Perla. Deschiderea oficială are loc astăzi de la ora 17.00, momentul fiind organizat de Radio Constanța cu sprijinul Forțelor Navale, al Clubului Nautic Român și al Teatrului de Stat din Constanța. Președintele de onoare al acestei ediții este președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, prof. dr. Angelo Mitchievici. Vor fi reluate, cu acest prilej, și câteva proiecte tradiționale: campania de donații „Cărțile se întorc acasă” și Poliția GAUDEAMUS. Nu vor lipsi nici Tombola GAUDEAMUS sau concursul Miss Lectura. Premiul Tombolei GAUDEAMUS va fi oferit de Regional Air Services și va consta într-un zbor de 30 de minute desupra litoralului românesc.