Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

O nouă zi a Festivalului de Jazz de la Sibiu

Publicat: vineri, 27 Mai 2016 , ora 0.00
Continuă astăzi, 27 mai 2016, Festivalul de Jazz de la Sibiu, cel mai vechi de acest gen din țară și unul dintre cele mai longevive din lume, motiv pentru care Sibiul a fost declarat, încă din anii '80, "Capitala Jazzului" din România. În această seară, de la ora 19.00, la Sala Thalia, poate fi urmărit grupul "Tangostinato" din Italia, care va fi urmat, de la ora 21,00, de Trio Reijseger - Fraanje – Sylla , care reunește muzicieni din Olanda și Senegal. În paralel cu evenimentele de sală, în Piața Mică a orașului va avea loc evenimentul stradal Jazz Parade. Seara se va încheia cu un Jam Session la Music Pub.