Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

György Ligeti va primi post-mortem titlul de cetățean de onoare al municipiului Târnăveni

Publicat: miercuri, 25 Mai 2016 , ora 16.20

Primăria Târnăveni va organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, o ceremonie în cadrul căreia compozitorul György Ligeti, câștigătorul Polar Music Prize în 2004, va primi post-mortem titlul de cetățean de onoare al municipiului în care s-a născut și a trăit primii șase ani din viață - Târnăveni. Sorin Megheșan, primarul municipiului, a declarat marți, 24 mai, că văduva compozitorului, Vera Ligeti, a confirmat participarea la ceremonie și că, pe lângă decernarea titlului de cetățean de onoare, va fi dezvelită o plachetă comemorativă pe casa în care compozitorul a locuit, care este situată la doar câțiva metri la Sinagoga din Târnăveni.

Ceremonia este organizată în colaborare cu Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca la data în care s-a născut compozitorul, sâmbătă, 28 mai 2016, la ora 11:00, iar seara este programat un concert în Sinagogă, în care vor fi prezentate o serie de compoziții semnate de György Ligeti.