Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi
Orchestra Filarmonicii din Satu Mare concertează sub bagheta lui Alexandru Mija
Publicat: joi, 24 Martie
2016
, ora 0.00
Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Dinu Lipatti” îl are ca invitat astăzi, 24 martie, pe dirijorul Alexandru Mija. Programul începe la ora 18.30 cu Concertul în la minor pentru pian și orchestră de Edvard Grieg, solistă fiind tânăra interpretă Cristiana Dragoș-Roman, elevă la Cluj-Napoca și deținătoare a peste 30 de premii naționale și internaționale. În partea a doua a serii muzicale, Alexandru Mija va dirija Simfonia a IV-a de Piotr Ilici Ceaikovski. Alexandru Mija a absolvit în 2014 studiile masterale ale Universității Naționale de Muzică din București, la clasa dirijorului și profesorului Horia Andreescu. A condus ansambluri orchestrale și corale atât în țară, cât și peste hotare, a colaborat cu Radio România Muzical, ca redactor și realizator de emisiuni, iar în prezent, Alexandru Mija activează la Londra.