Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul de operă și operetă din Timișoara la final de ediție

Publicat: duminică, 31 August 2014 , ora 15.15
Festivalul de operă și operetă din Timișoara ajunge astăzi, 31 august 2014, la finalul celei de-a X-a ediții. Maratonul de spectacole în aer liber desfășurat în perioada 22-31 august se încheie cu două reprezentanții găzduite de Teatrul de Vară din Parcul Rozelor. Începând cu ora 11 va avea loc feeria muzicală dedicată copiilor "Steaua de sticlă". Spectacolul aflat în regia lui Dan Ardelean aduce în scenă eroi de poveste precum Alba ca zăpada și cei 7 pitici, Fram ursul polar, Zâna Zăpezilor, Micul Prinț sau Fetița cu chibrituri, personajele interpretate de soliști ai Operei Naționale Române Timisoara.

Seara, începând cu ora 20.30, celebra operetă "Liliacul"din creația lui Johann Strauss va fi prezentată publicului ca ultim eveniment din cadrul acestei ediții de festival. La ambele spectacole intrarea este liberă.